Controale în zonele aglomerate din Brașov, mall-uri, piețe, terase și cluburi. 70 de amenzi aplicate

Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 01 august 2020, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, supermarketuri, terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, reprezentanți ai Ministerului Muncii, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din județul Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, au desfășurat activități de verificare cu efective mărite, printre prioritățile echipelor de verificare aflându-se și mijloacele de transport în comun.

Efectivele angrenate în activități au verificat 134 societăți comerciale și persoane fizice autorizate pe linia respectării măsurilor impuse în perioada stării de alertă.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 15 sancțiuni  contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor privind participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 53/2003.

De asemenea, dintre cele 70 de sancțiuni contravenționale, au fost aplicate 33 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 1 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și 1 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 553/2020.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 53.900 lei.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, precauția, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, dezinfectarea/igienizarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală sunt măsuri esențiale de respectat de către fiecare dintre noi.

Siguranța și sănătatea cetățenilor reprezintă priorități pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că, activitățile de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă vor avea caracter permanent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
Exit mobile version