Consiliul UE a numit luni procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO) care va fi condus de Laura Codruţa Kovesi. România va fi reprezentată de Cătălin-Laurenţiu Borcoman, relatează Agerpres.
Borcoman, fost șef al DIICOT Brașov, este unul dintre cei trei candidaţii desemnaţi de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror european, alături de Daniel Horodniceanu şi Claudiu Dumitrescu.
14 procurori europeni, printre care şi cel român, au fost numiţi pentru un mandat de şase ani, care poate fi prelungit cu maximum trei ani prin decizie a Consiliului UE. Alţi opt au fost numiţi pentru o perioadă de trei ani, întrucât normele tranzitorii aplicabile primului mandat de la înfiinţarea EPPO prevăd că procurorii europeni din o treime din statele membre, selectaţi prin tragere la sorţi, vor deţine un mandat cu această durată, care nu poate fi reînnoit. Este cazul procurorilor din Grecia, Spania, Italia, Cipru, Lituania, Ţările de Jos, Austria şi Portugalia.
Procurorii europeni vor supraveghea investigaţiile şi urmăririle penale şi vor constitui Colegiul EPPO, împreună cu procurorul-şef european.
Fiecare stat membru şi-a desemnat candidaţii pentru funcţia de procuror european, care trebuiau să fie membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii respectivului stat membru, să prezinte toate garanţiile de independenţă şi să deţină calificările necesare pentru numirea, în statele lor membre respective, în funcţii înalte din cadrul parchetelor şi al magistraturilor. De asemenea, ei trebuiau să aibă o experienţa practică relevantă în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale, investigaţiile financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Citește continuarea pe digi24.ro
sursa foto: cursdeguvernare.ro