Noi măsuri de acordare a șomajului tehnic

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 30/2020 şi acordă dreptul la indemnizaţia de şomaj tehnic şi altor categorii de profesionişti.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, şi „avocaţii pot beneficia de acordarea indemnizaţiei prevăzute de articolul XV din OUG 30/2020”.

Totodată, se includ, ca beneficiari ai măsurilor de protecţie reglementate, „persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic, cuprinse în Registrul artelor spectacolului administrat de Ministerul Culturii, care obţin venituri exclusiv din această activitate”.

De asemenea, conform documentului, „persoanele care realizează venituri din mai multe activităţi şi pentru care sunt aplicabile mai multe măsuri de protecţie socială pot beneficia de una singură, cea mai avantajoasă, în baza opţiunii exprimate la solicitare”.

„Se prelungeşte termenul de depunere a solicitărilor pentru indemnizaţiile prevăzute de art. XV, astfel încât acestea să poată fi prelucrate pe măsură ce se transmit cererile de acordare a indemnizaţiilor, cu 5 zile lucrătoare pentru categoriile deja reglementate şi se stabileşte la 10 zile lucrătoare pentru categoriile nou introduse prin prezentul proiect de act normativ”, se mai precizează în nota de fundamentare.

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care Executivul va modifica şi completa OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Proiectul prevede, printre altele, modificarea termenului de decădere în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, acordate în contextul pandemiei de COVID-19, de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă.

Executivul urmează să aprobe şi un memorandum care prevede stabilirea unor măsuri pentru sprijinul proiectelor mari de cercetare în domeniul sănătăţii, care să ia în calcul, între altele, construirea unei infrastructuri de cercetare în scopul asigurării producţiei de vaccinuri necesară la nivel naţional şi internaţional având în vedere posibilitatea apariţiei în orice moment a unei pandemii cu virus gripal.

Un alt memorandum care va fi supus adoptării în reuniunea guvernamentală are ca temă „continuarea şi amplificarea campaniei asumate de conştientizare şi informare a populaţiei de către autorităţile publice asupra importanţei prevenţiei răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19)”.

Legat de rectificarea bugetară, premierul Orban a anunţat marţi seară că ordonanţa de urgenţă aferentă va fi pe masa Guvernului „în această săptămână”, precizând că proiectul cuprinde câteva obiective precise: „creşterea alocărilor pentru sănătate şi de asemenea creşterea alocărilor către zona de muncă şi protecţie socială, pentru a asigura resursele financiare pentru a face toate plăţile”.

„De asemenea, la rectificarea bugetară vom creşte plafonul pentru creditele garantate de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la 5 la 15 miliarde, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar pentru investiţii pentru cât mai multe întreprinderi mici şi mijlocii care vor accesa aceste produse puse la dispoziţie de guvern, şi anume credite care sunt garantate şi cu dobândă subvenţionată, ca să se ştie exact despre ce e vorba”, a mai spus el.

sursa: digi24.ro

sursa foto: deschide.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...