Cum vor fi plătiți profesorii în perioada suspendării cursurilor

Miniștrii Educației și Finanțelor au anunțat că salariile cadrelor didactice nu vor fi afectate de perioada în care nu se fac cursuri, mai puțin sporurile.

Pe 10 martie 2020 ministerul Educației a trimis către toate școlile nota nr. 79 din 10.03.2020, care prevedea:

Referitor la drepturile salariale, MEC asigură întregul personal din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular acreditat că nu va fi afectat de măsurile dispuse privitor la suspendarea cursurilor.

„Pentru profesori am dat deja asigurări acum două săptămâni, situația rămâne neschimbată”, a precizat ministrul Educației pentru Edupedu.ro.

Și ministrul Finanțelor a declarat că „salariații de la stat beneficiază de salarii dacă lucrează în condiții de telemuncă. Bineînțeles că sunt suspendate sporurile. Cei care sunt acasă și lucrează de acasă primesc salarii, dar nu mai primesc sporuri. (…) Nu sunt presiuni pe buget pe partea de finanțare. Suntem ok. Toate salariile, pensiile, ajutoarele sociale, contribuțiile, chiar și banii pentru IMM-uri sunt asigurate și vor ajunge la timp. Plata se va face la timp”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...