BNR a intervenit cu 1,2 milioane de euro pentru salvarea leului

Banca Națională a României a anunțat că rezervele valutare au ajuns la 33.817 milioane euro, față de 34.908 milioane euro la 31 octombrie 2019.

În cursul lunii noiembrie, BNR a efectuat mai multe operațiuni pentru a salva moneda națională. Potrivit cifrelor publicate de instituție, BNR a cheltuit 1,2 milioane de euro.

Astfel, potrivit unui comunicat al BNR, instituția bancară a intervenit cu 1,2 milioane de euro pentru a stagna devalorizarea continuă a leului.

În luna noiembrie, a anunțat BNR, au avut loc „intrări de 1.891 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv sumele rezultate din emisiunile de obligațiuni pe piața internă în valoare nominală totală de 671 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele”.

În același sens, a precizat instituția bancară, au avut loc „ieşiri de 2.982 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice, în sumă de 1.573 milioane euro) şi altele”.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.411 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2019 au fost de 38.228 milioane euro, faţă de 39.400 milioane euro la 31 octombrie 2019.

Plăţile scadente în luna decembrie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 151 milioane euro, a mai precizat BNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Tot ce trebuie să știi despre piatra scapițată

Piatra scapițată este una dintre cele mai apreciate soluții în amenajările moderne și rustice deopotrivă. Datorită texturii sale inconfundabile și rezistenței în timp, piatra...
depozit algabeth

Depozitul Algabeth: Cea mai mare selecție de piatră naturală din România

Depozitul Algabeth din comuna prahoveană Brazi reprezintă cea mai mare selecție de piatră naturală din România pusă la dispoziția profesioniștilor din construcții. Într-o piață competitivă,...
dezinsectie

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Astfel, în conformitate cu Programul Unitar de Acțiune si...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare în Brașov, pentru comentarea bolilor și dăunătorilor la arbori, plantații de trandafiri și buxus. În conformitate cu Programul...

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...

Cum crești valoarea locuinței cu piatră naturală de calitate

Alegerea materialelor pentru construcții și amenajări este esențială pentru creșterea valorii unei proprietăți. Printre cele mai apreciate soluții se numără piatra naturală, un material...