Proiect de lege: Fiecare român ar putea avea un cont bancar fără comisioane

Deputatul George Tuţă (PNL), şi senatorul Radu Oprea (PSD) au depus, miercuri, un proiect de lege pentru creşterea incluziunii financiare. Proiectul prevede ca toți românii să aibă garantat un cont bancar fără comisioane.

Proiectul a fost semnat de peste 100 de parlamentari. „Cu un cont și un card poți avea acces la servicii mai bune și produse mai ieftine”, a declarat George Tuță, inițiatorul proiectului, conform Mediafax.

Mi-am concentrat activitatea parlamentară pe pregătirea şi adoptarea mai multor legi prin care să oferim un cadru predictibil şi, de ce nu, prietenos între cetăţeni şi digitalizare.

Drept urmare, am iniţiat proiectul de lege împreună cu Radu Oprea dintr-un motiv foarte simplu. Logica economică ne spune că, o dată ce un număr mai mare de români ar avea un cont bancar şi eventual un card ataşat, creşte gradul în care comunitatea face parte activ din circuitul economic. Mai simplu, a deţine un cont şi un card înseamnă că poţi avea acces la servicii mai bune, la produse mai ieftine.

De asemenea, prin prezenta lege ne propunem să oferim oportunitatea fiecărui cetăţean să aibă opţiunea stabilirii unei relaţii predictibile şi unitare cu instituţiile statului. Să renunţăm uşor, uşor la birocraţie, la statul la cozi la ghişee sau casierii, să ne uşurăm viaţa reciproc: a contribuabilului, dar şi a funcţionarilor”, a mai declarat acesta.

Propunerea legislativă face parte dintr-un pachet de legi, unele fiind deja în vigoare, prin care parlamentarii şi-au propus să vină în sprijinul cetăţenilor, cu scopul creşterii incluziunii financiare.

Incluziunea financiară este mijlocul prin care oamenii îşi pot face banii să lucreze pentru ei, permiţându-le, în acest mod, să îşi maximizeze oportunităţile, să se angajeze mai uşor, să devină autonomi, sporind bunăstarea lor şi a familiilor şi aducând avantaje deopotrivă pentru sine şi societate.

„Propunerea legislativă pe care am iniţiat-o împreună cu deputatul George Tuţă era necesară, având în vedere că mai multe studii arată că ţara noastră nu stă bine la gradul de incluziune financiară. Ne dorim să se rezolve o serie de probleme cauzate de lipsa dezvoltării incluziunii financiare, iar cetăţenii să aibă acces la servicii financiare, dar şi la informaţii pentru a accesa aceste servicii cu cele mai mici comisioane”, a declarat Radu Oprea.

Inițiatorii nu au precizat dacă și băncile sunt de acord să ofere astfel de gratuități, știut fiind că cele mai multe fac profituri considerabile tocmai din comisioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version