Compania Blue Air, amendată de ANPC cu 2 milioane de lei pentru anularea zborurilor

ANPC a amendat compania aeriană Blue Air atât pentru cursele anulate după 15 iunie și 30 august, cât și pentru anularea tuturor zborurilor, după data de 6 septembrie.

Potrivit unui comunicat al ANPC, este vorba de două noi amenzi contravenționale, în valoare totală de 2 milioane de euro și 200.000 de lei.

„Echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic.

În perioada analizată, respectiv 15.06.2022 – 12.09.2022, au fost afectați 150.227 de consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene.

În total, valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 de euro.

Rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat pentru un număr foarte mic de pasageri – au fost rambursate 598 de rezervări, reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 de rezervări anulate, suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro (0,6% din suma totală a prejudiciilor)” se arată în comunicatul ANPC.

Potrivit libertatea.ro, pe 14 iulie, operatorul low-cost românesc a primit o altă amendă de 2 milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de curse în perioada 30.04.2021-30.04.2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...
cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...