Guvernul nu mai mărește salariile bugetarilor. Ordonanța de Urgență a fost retrasă

Guvernul retrage ordonanța care urma să majoreze salariile tuturor angajaților la stat. Actul normativ prevedea sporuri suplimentare pentru anumite categorii, ceea ce a stârnit nemulțumiri în rândul celor care nu primeau acest beneficiu.

Această ordonanță de urgență trebuia să îndeplinească o promisiune făcută de Coaliție, în sensul de a majora salariile tuturor bugetarilor care nu se află în prezent pe grila din 2022 prevăzută de lege, adică la nivelul maxim salarial prevăzut de legea salarizării, potrivit digi24.ro

Urmau să primească o diferență de un sfert din cât le mai lipsea până la nivelul din 2022 al salarizării. Însă, în același act normativ erau prevăzute și o serie de sporuri suplimentare pentru angajați din ministere și pentru cei care lucrau cu fonduri europene.

În acest context, cei care nu beneficiau de astfel de sporuri în prevederile din ordonanță au cerut și ei beneficii similare, dar nu s-au găsit bani la buget.

Consiliul Economic și Social a spus că se crea discriminare între angajații la stat prin această ordonanță.

Totodată, liderii Coaliției au fost deranjați de disputa dintre bugetarii cu beneficii și cei fără, așa că au decis să retragă ordonanța momentan, să o modifice, urmând ca ea să prevadă în final doar majorarea pentru toți bugetarii, adică un sfert până la grila din 2022.

Această promisiune trebuia să se fi îndeplinit deja de la 1 iulie, dar procedura a fost întârziată pentru că, în momentul în care a fost votată de Parlament, aleșii au decis să includă și parlamentarii, și primarii printre beneficiarii de majorări, așa că legea a fost atacată la Curtea Constituțională, unde este blocată și în momentul de față.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de deratizare a domeniului public și privat din Brașov pe suprafețele verzi din cartierele Astra, Florilor, Scriitorilor, Timiș...
stona

STONA.RO – Tipuri de piatră naturală și utilizările lor în designul...

Designul interior este o artă care îmbină estetica și funcționalitatea, iar materialele joacă un rol esențial în crearea unor spații armonioase. Piatra naturală este...
erasmus scoala halchiu

Final de octombrie, momentul acela când totul te îndeamnă să trăiești...

În fiecare an, cam pe vremea aceasta, pentru școlile care beneficiază de Acreditare Erasmus, începe un fel de timp care curge altfel. Acesta este...
algabeth

Beneficiile pietrei naturale pentru proiectele de construcții și renovări

În orice proiect de construcție sau renovare, alegerea materialelor joacă un rol crucial în succesul final al lucrării. Piatra naturală, cunoscută pentru durabilitatea, frumusețea...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Acțiuni de deratizare și tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în perioada 28 octombrie-8 noiembrie, pe raza domeniului public și privat din Brașov,...

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție pe domeniul public si privat...

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor desfășura în perioada 26-30 septembrie,...
angajat Coral Impex SRL

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea bolilo și dăunătorilor la arbori, în municipiul Brașov. In perioada...