Guvernul a aprobat ordonanța privind acordarea tichetelor sociale pentru alimente. Lista beneficiarilor

Guvernul a aprobat, luni, unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de sărăcie extremă, dar și pentru protejarea altor categorii de populație vulnerabile. Cardurile vor fi distribuite prin Poștă.

Potrivit actului normativ aprobat, măsurile fac parte din pachetul ”Sprijin pentru România” și sunt destinate persoanelor vulnerabile, cu posibilități financiare reduse, pentru a contrabalansa creșterea prețurilor la produsele alimentare.

Categoriile de persoane beneficiare:

  • pensionarii ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei – sunt estimați peste 2,3 milioane de beneficiari;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei – sunt estimați peste 400.000 de beneficiari;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;
  • persoanelor fără adăpost.

Cardurile ar urma să fie transmise prin Poștă, începând cu data de 1 iunie, iar valabilitatea acestora este de un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...