De la 1 aprilie intră în vigoare noua schemă de prețuri la gaze și curent pentru populație și firme

De la 1 aprilie intră în vigoare noile tarife reglementate pentru gaze naturale și energie electrică atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru persoanele juridice și instituții publice.

Noile tarife plafonate sunt valabile până la 1 aprilie 2023.

Astfel, pentru gazele naturale consumatorii casnici vor plăti 31 de bani pe kilowatt, iar firmele și instituțiile publice 37 de bani.

La energia electrică pentru populație cine consumă cel mult 100 de kwh pe lună are un tarif maxim de 68 de bani pe kWh, iar la un consum între 100 și 300 de kWh, tariful este plafonat la 80 de bani.

Cei care depășesc un consum de 300 de kwh pe lună vor plăti tariful întreg din contract, care poate ajunge până la 4 lei/kwh. Electrica, de exemplu, practică în prezent un tarif de 1,5 lei/kw.
Persoanele juridice și instituțiile publice vor achita un tarif de un leu/kwh indiferent de consum.

Specialiștii în energie estimează că 30% din consumatorii casnici nu se vor încadra în cerințele legii și vor achita prețul din contractele de furnizare a energiei electrice existente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...