Cât va fi salariul minim brut în 2020

După ce Guvernul Dăncilă a fost demis recent prin moțiune de cenzură, acesta va fi înlocuit curând cu un nou Executiv. Toate aceste schimbări aduc incertitudini legate și de majorarea salariului minim brut pe țară în 2020.

Redacția avocatnet.ro a cerut un punct de vedere al Ministerului Muncii în privința majorării salariului minim brut din 2020. Conform răspunsului obținut, rezultă că actualul salariu minim ar putea fi păstrat cel puțin și în primele luni din anul viitor.

Cei din minister dau de înțeles că salariul minim brut de 2.080 de lei ar putea fi păstrat mai mult de un an.

„În Monitorul Oficial al României, în luna decembrie 2018 a fost publicată HG nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În această hotărâre, atunci când se face referire la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sintagma utilizată este «începând cu data de 1 ianuarie 2019». De asemenea, amintim faptul că au existat o serie de situații când o anumită valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a aplicat pentru o perioadă mai mare de un an calendaristic”, a explicat, la solicitarea avocatnet.ro, Daniela Moroșanu, secretar general adjunct la Ministerul Muncii.

Asta înseamnă că păstrarea cuantumului salariului minim pe țară va însemna automat și păstrarea cuantumului salariului minim diferențiat pentru studii superioare. Primul are un cuantum de 2.080 de lei, iar al doilea are un cuantum de 2.350 de lei în anul curent. Ambele au fost stabilite în prima zi a anului 2019.

citește mai multe pe Avocatnet.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...

Ai rulat cu all-season toată vara? Iată ce trebuie să faci!

Utilizarea anvelopelor all-season este din ce în ce mai des întâlnită având în vedere că nu mai avem parte de ierni în care zăpezile...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de deratizare a domeniului public și privat din Brașov pe suprafețele verzi din cartierele Astra, Florilor, Scriitorilor, Timiș...
stona

STONA.RO – Tipuri de piatră naturală și utilizările lor în designul...

Designul interior este o artă care îmbină estetica și funcționalitatea, iar materialele joacă un rol esențial în crearea unor spații armonioase. Piatra naturală este...
erasmus scoala halchiu

Final de octombrie, momentul acela când totul te îndeamnă să trăiești...

În fiecare an, cam pe vremea aceasta, pentru școlile care beneficiază de Acreditare Erasmus, începe un fel de timp care curge altfel. Acesta este...
algabeth

Beneficiile pietrei naturale pentru proiectele de construcții și renovări

În orice proiect de construcție sau renovare, alegerea materialelor joacă un rol crucial în succesul final al lucrării. Piatra naturală, cunoscută pentru durabilitatea, frumusețea...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Acțiuni de deratizare și tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în perioada 28 octombrie-8 noiembrie, pe raza domeniului public și privat din Brașov,...