Premierul Florin Cîțu: ”Am reuşit să recuperăm într-un an tot ce s-a pierdut din cauza pandemiei.” Noroc cu Arafat și industria pharma, pentru că altfel eram azi pe minus

O realitate paralelă sau două lumi diferite. Cam asta înseamnă ceea ce avem în România versus ceea ce se vede dintr-un birou de premier.

“Am reuşit într-un an de zile să recuperăm tot ce s-a pierdut din cauza pandemiei. Suntem cam singura ţară din Uniunea Europeană. Media europeană arată că în Uniunea Europeană avem o scădere în primul trimestru. România nu numai că a avut cea mai mare creştere economică, dar celelalte ţări au avut un trimestru pe negativ, de scădere. Am recuperat terenul şi acum ne pregătim pentru faza post-pandemie.

Economia României va creşte în acest an cu 6 – 9%”, a declarat  Florin Cîţu, la Radio Guerilla.

Privind la nivel macro, este posibil ca premierul să aibă dreptate. Banii s-au mișcat, sumele au fost considerabile, iar statisticile economice pot fi pe plus. Aici apare însă adevărata întrebare: cine a câștigat cu adevărat? Nici măcar nu mai întrebăm cine sunt cei care au pierdut, pentru că s-a dovedit că ajutoarele guvernamentale au fost paliative pentru calmarea spiritelor. Pierzătorii sunt la categoria ”victime colaterale”.

De câștigat… au câștigat cei din industria pharma, cei din sistemul bancar, plus câțiva cetățeni la care a fost decizia. În faza post-pandemie intră mult mai puternici, mai influenți. Cei care au pierdut vor linge rănile falimentului sau vor încerca să mai salveze ce se mai poate salva. Ei sunt ai nimănui, afacerile lor sunt la pământ, dreptul la proprietate le-a fost încălcat la pachet cu alte drepturi. Ei au plătit taxe și impozite, chiar dacă au beneficiat de unele facilități. Au alimentat bugetul de stat din încasări care au tins spre zero.

A fi proprietar în România înseamnă a fi chiriaș la stat, un minunat stat care poate dispune oricând de averea ta, de afacerea ta, care poate fi închisă sau pusă în stand-by, dar pentru care ești obligat să plătești lună de lună. ”A fi proprietar” e o glumă proastă. A fi antreprenor ține de domeniul hazardului. Adevărații proprietari sunt cei cărora pozițiile publice le permit să decidă, să dispună în numele unui inters public asupra a ceea ce ai legal în posesie. Un adevărat proprietar este Raed Arafat, ale cărui decizii au influențat realitatea economică de azi.

Și tot Raed Arafat este cel care spunea că nu e cazul să fie controlați cei care au făcut achiziții supraevaluate în pandemie, pentru că era o stare de urgență și interesul general trebuia să primeze în fața legilor. Dacă toți antreprenorii ar fi invovcat un asemenea argument, ce s-ar fi întâmplat? Desigur, ar fi fost imediat puși la pământ de ”organele în drept”, care veghează… Antreprenorii nu sunt Arafat, așa că nu au făcut. Noroc cu Arafat și industria pharma, pentru că Florin Cîțu prezenta azi un bilanț economic pe minus. Ce ne făceam?…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

A Comprehensive Look at the PointsBet Experience

Sports wagering has evolved significantly with the rise of mobile platforms. If you are looking for a reliable option, download pointsbet to explore various...

Erfolgreiche Wettstrategien bei Tipsport

Sportwetten erfreuen sich in den letzten Jahren einer wachsenden Beliebtheit bei vielen leidenschaftlichen Fans. Wenn Sie nach einer seriösen Plattform suchen, sollten Sie unbedingt...

Dlaczego Pelican Casino to ciekawy wybór dla graczy z Polski

Wybór odpowiedniego miejsca do zabawy online bywa wyzwaniem dla każdego fana hazardu. Sprawdź atrakcyjny pelican casino bonus, który czeka na nowych użytkowników zaraz po...

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...
Exit mobile version