Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de infectare din localitate

„Restaurantul în care tot personalul este vaccinat ar putea avea un statut special”, a spus premierul luni seară, la Digi24. A menționat însă că nu a luat încă o decizie finală, notează Economedia.

Florin Cîțu ia în considerare să permită localurilor să rămână deschise, indiferent cât crește rata de infectare din localitate, dacă întreg personalul este vaccinat.

„Am avut discuţii şi cu restaurantele, pentru că au fost lovite, în această perioadă, cel mai mult restaurantele. Am propus – nu este o decizie luată, discutăm -, ca dacă îşi vaccinează tot personalul, să fie deschişi tot timpul şi să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. Pot să fie deschiși cu 5% din capacitate, dar să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. (…) Restaurantul în care tot personalul este vaccinat ar putea avea un statut special”, a spus Florin Cîţu.

Discuții pe această temă vor fi purtate și marți, când premierul are întâlnire la guvern cu membrii mediului privat de afaceri, inclusiv cu reprezentanții HORECA.

„Mâine mă văd la Guvern cu reprezentanții unor companii din mai multe sectoare, pentru a vedea cum putem să-i implicăm și pe ei în campania de vaccinare. Cei din industrie spun că sunt gata să deschidă pentru cei care se vaccinează. Dacă ai avut acces la vaccin și n-ai vrut să te vaccinezi, o să fie complicat. Dacă ajungem la 60% (rată de vaccinare – n.r.), o să putem să relaxăm, revenirea la normalitate o să fie foarte vizibilă în acel moment”, a spus Cîțu la Digi24.

sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție pe domeniul public si privat...

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor desfășura în perioada 26-30 septembrie,...
angajat Coral Impex SRL

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea bolilo și dăunătorilor la arbori, în municipiul Brașov. In perioada...
dezinsectie

Dezinsecție pentru combatarea țânțarilor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție și larvicidare a luciilor de apă din Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 2-6 septembrie în...

Acțiuni de dezinsecție în Brașov anunțate de Coral Impex

Coral Impex anunță demararea acțiunilor de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea se vor derula în perioada 26-31 august, între...
algabeth

Cum poți crește valoarea unei proprietăți cu piatră naturală. Sfaturile specialiștilor...

Secretul unei proprietăți valoroase constă în alegerea corectă a materialelor de construcții. Specialiștii Algabeth ne explică diferențele dintre marmură, granit, travertin, calcar, sandstone sau...

Coral Impex anunță acțiuni de deratizare în Brașov

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unei acțiuni de deratizare pe domeniul public din Brașov. Comunicatul Coral: În baza contractului de delegare...

Acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat...

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare pe domeniul public și privat din Brașov. Potrivit unui comunicat...