Gratuitatea pentru transport a studenților a fost eliminată în propunerea pentru Bugetul 2021

Gratuitatea pentru transportul pe calea ferată a studenților a fost eliminată în propunerea pentru Bugetul 2021, anunță vicepremierul Dan Barna după ce s-a vaccinat miercuri dimineața la Spitalul Militar Central.

Barna a spus că studenții revin la vechea formă, cea din 2016, prin care aceștia vor avea 50% reducere din biletul de călătorie. Călătoriile vor fi nelimitate ca număr, a mai spus vicepremierul, potrivit edupedu.ro

„În momentul de față propunerea, așa cum există ea, prevede ca studenții să aibă în continuare o gratuitate de 50% pe toată perioada anului, nu doar în perioada anului universitar”, a spus Barna.

Anunțul vine după ce ieri președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că se discută o propunere ca studenții să nu mai poată călători gratuit cu trenul oriunde și „să se revină la vechiul sistem, să se deconteze un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...