Punctul de pensie crește cu 14%. Din septembrie urcă de la 1.265 lei la 1.442 lei

Sunt peste 5 milioane de pensionari care vor beneficia de pensii mărite din această lună.

După scandalul produs de legea care prevedea o majorare de 40%, PNL a riscat electoral venind cu etapizarea majorării, motivând că bugetul nu poate asigura o asemenea majorare, care ar duce sistemul în colaps. Din nefericire, la problemele de deficit ale României s-au adăugat și cele generate de criza sanitară și costurile ei.

Legea fusese propusă și votată în Parlament de PSD, iar PNL i-a acuzat pe social democrați de populism, știut fiind faptul că în guvernările lor se împrumutau masiv de afară ca să poată asigura plata pensiilor încă nemajorate.

Indiferent de argumentele celor două partide, afalate în permanentă competiție electorală, nimeni nu a reușit să rezolve problema pensiilor speciale, chiar dacă uneori au mimat că o fac. Tocmai asta li se reproșează din partea oamenilor care au contribuit o viață întreagă și care acum se simt discriminați față de alte categorii socio-profesionale.

Cert este că, din septembrie 2020, majorarea de 14% duce punctul de pensie de la 1.265 lei la 1.442 lei, însemnând o creștere cu 177 de lei.

Punctul de pensie este un element utilizat în calcularea pensiei. Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version