Florin Cîțu, ministrul Finanțelor: Pensiile vor crește cu 40%, dar eșalonat

Pensiile vor crește cu 40% cum prevede legea, dar eșalonat. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a făcut, sâmbătă, noi precizări cu privire la decizie, pe pagina de Facebook. Mesajul a atras rapid peste o sută de comentarii.

„Deși trecem prin cea mai mare criză economică vom crește și pensiile. În acest an obiectivul nostru este ca pensionarii să primească în plus lunar, prin creșterea punctului de pensie, cea mai mare sumă pe care au primit-o vreodată”, a anunțat, sâmbătă, Florin Cîțu, pe pagina de Facebook.

Anunțul nu a fost primit cu aplauze de cei mai mulți internauți, care au comentat imediat decizia.

„Cred ca ar trebui să tăiați pensiile nesimțite ca sa aveți cu ce plați salarii, pensii și alocații”, „Foarte tare. În acest an obiectivul nostru este creșterea pensiilor … hai că am aflat și care e obiectivul guvernului anul acesta. Nu unul din obiective ci chiar OBIECTIVUL… să ne liniștim atunci cu stimularea producției interne, productivitate, taiere cheltuieli bugetare, drumuri, irigații etc , obiectivul este mărirea pensiilor și suntem pe cale să-l îndeplinim. Bravos!”, „Matematic, la anul, trebuie să tăiați de undeva, mă întreb de unde și cum?!”, sunt numai câteva dintre mesajele transmise de cei care au văzut postarea ministrului Finanțelor, Florin Cîțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...