Accidentul rutier s-a produs, joi, după ce un conducător auto nu a adaptat viteza la condițiile unui carosabil umed, într-o curbă, a intrat în coliziune cu parapetul median, a pătruns pe sensul opus și a lovit un alt autoturism.
Accidentul rutier s-a produs pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 243+500, între localitățile Boița și Lazaret, județul Sibiu.
În urma impactului, o persoană a decedat, două persoane au suferit leziuni grave și alte două leziuni ușoare.
Traficul rutier este blocat pentru intervenția elicopterului SMURD și a echipajelor medicale și de pompieri, a anunțat Centrul Infotrafic.









