Municipalitatea braşoveană va acorda, în perioada următoare, mai multe facilităţi fiscale agenţilor economici care au fost nevoiţi să-şi reducă total sau parţial activitatea pe perioada stării de urgenţă şi celor care sunt afectaţi de măsurile impuse pentru reducerea riscului de răspândire a noului coronavirus, valoarea totală estimată a efortului bugetar pentru susţinerea acestora fiind de 10 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Primăriei, Consiliul Local Braşov a adoptat, vineri, două hotărâri privind acordarea de reduceri cu 50% sau scutiri de taxe şi impozite, precum şi de anularea de majorări şi penalităţi la debite înregistrate de agenţii economici afectaţi de instituirea stării de urgenţă.
„Sunt soluţii punctuale pe care putem să le aplicăm începând cu data de 1 iunie, măsuri care cred că sunt benefice şi care au fost identificate inclusiv împreună cu operatorii economici. Toate aceste reduceri şi scutiri, cumulate, sunt cuantificate într-un total de 10 milioane de lei, bani care erau prevăzuţi iniţial ca venituri proprii la bugetul local şi pe care noi le-am luat în calcul să nu le mai încasăm, pentru a acorda aceste facilităţi menite să sprijine mediul economic din Braşov. Există posibilitatea ca, în perioada următoare, să mai identificăm şi alte soluţii de sprijinire a economiei braşovene”, a declarat primarul George Scripcaru.
Una dintre facilităţi constă în reducerea impozitului anual pentru clădirile nerezidenţiale, folosite în scop comercial, cu 50%, scutire valabilă pentru cazul în care proprietarii sau utilizatorii acestora au fost obligaţi prin lege să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a acesteia în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă.
Alte măsuri sunt scutirea, pe perioada stării de urgenţă, de la plata taxei lunare pe clădiri datorată de agenţii economici care au în administrare sau în folosinţă clădiri aparţinând statului sau municipalităţii, precum şi de la plata taxei de ocupare a domeniului public pentru firmele care au fost nevoite să-şi întrerupă total sau parţial activitatea.
De asemenea, municipalitatea a luat decizia anulării majorărilor de întârziere pentru agenţii economici care îşi plătesc impozitele, taxele, chiriile sau redevenţele până la data de 30 septembrie, indiferent de perioada de întârziere şi cuantumul acestor majorări.
Un al doilea set de măsuri adoptat de CL Braşov vizează sprijinirea agenţilor economici care sunt afectaţi de măsurile pe care vor fi nevoiţi să le ia pentru a reduce riscul răspândirii noului coronavirus, în perioada în care vor relua activitatea.
Astfel, s-a decis reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public, până la sfârşitul anului, pentru cei care deţin terase, iar firmele care deţin panouri publicitare pe domeniul public beneficiază de o reducere în acelaşi cuantum a taxei de ocupare a domeniului public cu panouri publicitare, pentru perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă.
sursa: agerpres.ro
sursa foto: wikipedia