Primăria Brașov se pregătește pentru deschiderea teraselor. Ce reguli trebuie să respecte clienții

Având în vedere discuțiile pe care reprezentanții sectorului HORECA le-au avut, săptămâna trecută, cu premierul României cu privire la măsurile de relaxare pentru acest domeniu, în ultimele zile, primarul George Scripcaru a avut o serie de discuții cu agenții economici  și cu funcționarii din Primăria Brașov și cei ai Direcției Fiscale pentru a pregăti deschiderea teraselor din Municipiul Brașov, începând cu data de 1 iunie, data la care reprezentanții domeniului din HORECA au propus deschiderea acestora.

În urma acestor discuții, primarul le-a cerut celor care vor să își deschidă terase pe domeniul public în acest an să depună o solicitare în acest sens, până în data de 27 mai, on-line sau, pentru cei care nu au această posibilitate, în scris, la Centrul de Informații Cetățeni, astfel încât, în cazul în care rămâne valabilă data de 1 iunie, Municipalitatea să poată elibera abonamentele de ocupare a domeniului public.

„Având în vedere reglementările care sunt în vigoare și faptul că din 1 iunie s-ar putea redeschide terasele de către operatorii economici care funcționează în domeniul hotelier, restaurante, alimentație publică, până în data de 27 mai așteptăm toate solicitările celor interesați sau completări la solicitările depuse deja, pentru a avea timpul necesar să punem la punct toate detaliile, să lămurim toate aspectele care sunt de discutat, în așa fel încât să avem posibilitatea ca din 1 iunie să funcționeze lucrurile, dacă ar fi posibil, la capacitate maximă, din punctul meu de vedere“, a declarat primarul George Scripcaru.

Regulile care s-ar putea aplica în cazul funcționării teraselor:

– depărtarea meselor la cel puţin 2 metri una de alta;

– stabilirea unui culoar liber de 1,5 metri între mese;

– menținerea culoarului de trecere între terasele aparținând diverșilor agenți economici;

– angajații vor purta obligatoriu mască;

– clienţii nu trebuie să poarte mască, atunci când sunt la masă;

– după fiecare folosire a mesei, aceasta trebuie dezinfectată.

– agentul economic va trebui să le ia angajaților temperatura la fiecare intrare în schimb, care nu trebuie să depăşească 37,3 grade.

Aceste măsuri pot fi completate cu alte măsuri, prin actul normativ care va stabili atât posibilitatea deschiderii teraselor la 1 iunie, cât și condițiile în care vor funcționa acestea.

În anul 2019, în municipiul Brașov au funcționat 98 de terase, cea mai mare parte, 88, au fost amplasate în zona centrului istoric și în zona Pieței Unirii. Până în prezent, de la începutul anului, au fost depuse 42 de cereri pentru amplasarea de terase.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version