Burse mai mari pentru elevii din Brașov – proiect

Bursele se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii evaluărilor naționale, iar bursele de ajutor social se acordă și pe timpul vacanțelor școlare, se prevede într-un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în ședința Consiliului Local Brașov. Propunerea vizează și creșterea valorii burselor de merit, de studiu și de ajutor social.

În atenția aleșilor locali din Brașov se va afla un nou proiect de hotărâre cu privire la acordarea burselor în anul școlar 2019 – 2020.

Astfel, elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Brașov se propune aprobarea pentru anul școlar 2019-2020, semestrul I cuantumul lunar și numărul de burse școlare.

Bursa de performanță, dacă proiectul va fi aprobat, va rămâne la 100 de lei, în timp ce bursa de merit va crește cu 40%, bursa de studiu cu 100% și bursa de ajutor cu 80%.

burse-scolare_4e767.jpg

Potrivit regulamentului, un elev nu poate primi două burse simultan, dar are dreptul să opteze pentru cea cu
valoare mai mare sau care se acordă pentru o mai mare perioadă de timp.

Prin excepție, elevii care beneficiază de burse de studiu pot primi și burse de performanță sau burse de merit. De asemenea, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu iar elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu, de merit, de performanță, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială.

Fondul necesar de burse școlare, potrivit proiectului, este calculat pentru un număr total de 9.898 elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov pentru anul școlar 2019-2020, semestrul I este în sumă de 2.082 mii lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...