În sfârșit! Municipiul Făgăraș va avea Centura Ocolitoare-VIDEO

Făgărașul va avea centură ocolitoare! Aceasta va fi predată municipiului în cel mult 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern adoptată ieri. Drumul va fi modernizat, după mai bine de 20 de ani de așteptare.

Realizarea variantei ocolitoare este imperios necesară, pentru devierea traficul greu și pentru decongestionarea traficului pe tronsonul DN 1 care traversează orașul.

Primarul Gheorghe Sucaciu a susținut o conferință de presă, astăzi, în care a subliniat din nou că există banii necesari pentru demararea acestei proceduri și a explicat pașii care vor urma pentru realizarea unuia dintre cele mai importante obiective ale Făgărașului.

„Predarea terenului se face în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei Hotărâri. Vom prelua și documentația tehnică cu toate avizele necesare, vom actualiza ce este ieșit din termen – sunt avize care expiră după 6 luni, un an sau doi, vom actualiza indicatorii tehnico-economici și vom merge în Consiliul Local pentru aprobarea lor, apoi vom scoate la licitație proiectarea și executarea lucrărilor. Sunt lucruri pe care le vom face foarte repede, pentru că anul acesta avem alocați 14 milioane de lei pentru această investiție.

Centura ocolitoare va fi realizată în aproximativ 3 ani, dar poate dura mai mult din cauza licitației. Să nu uităm că sunt firme afiliate politic, care contestă rezultatele licitațiilor în funcție de interesele pe care le au – economice sau politice, blocând astfel procedurile pentru perioade îndelungate de timp. Greul abia acum începe. Sper, însă, că nu vor exista astfel de probleme, ca să începem lucrările în toamnă”, a explicat Sucaciu în cadrul conferinței de presă.

Edilul șef a mai declarat că „munca titanică din spatele acestui proiect așteptat de noi toți” a fost făcută de angajații mai multor compartimente ale instituției și a fost sprijinit de deputatul PNL de Făgăraș, Mara Mareș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
Exit mobile version