Pe 31 ianuarie 2020, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a semnat contractele de finanțare aferente proiectelor dedicate expozițiilor inovative în cadrul apelului privind „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”.
Apelul a fost lansat în cadrul Programului RO-CULTURA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021. Unul dintre cele 9 contracte câștigătoare a fost semnat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov pentru proiectul „OLIMPIA – Muzeul Sportului și Turismului Montan”.
De asemenea, pe 30 ianuarie 2020, Muzeul Județean de Istorie Brașov a lansat procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție de lucrări pentru reabilitarea, consolidarea și schimbarea de destinație a clădirii Olimpia (str. George Coșbuc, nr. 2, Brașov).
Proiectarea și execuția de lucrări pentru reabilitarea, consolidarea și schimbarea de destinație a clădirii Olimpia vor fi finanțate în întregime de către Consiliul Județean Brașov, proprietarul clădirii și autoritatea tutelară a Muzeului Județean de Istorie Brașov.
Ținta principală a proiectului este amenajarea expoziției permanente „Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului montan” în spațiul expozițional de la parterul clădirii Olimpia, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov.
Tematica principală a expoziției este istoria sportului și turismului montan din zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent. Tematica este împărțită în patru subteme cronologice: Începuturile sporturilor (a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX), perioada interbelică, perioada comunistă și perioada contemporană. Structura subtemelor este organizată după discipline sportive.
Reperele tematice sunt bunurile culturale cu o valoare istorică deosebită, printre care și cele 25 piese muzeale restaurate și clasate în cadrul proiectului, care vor beneficia de un focus interactiv cu ajutorul aparaturii multimedia.
Expoziția permanentă a noii secții muzeale va fi realizată din grantul câștigat, respectiv 617.820 lei, reprezentând o rată de finanțare de 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Termenul de finalizare este 31 iulie 2021.
sursa foto: brasovultau.ro









