Veste proastă pentru firmele de transport din Brașov. Din 2020 doar autobuzele minim Euro IV vor mai circula în municipiu

Începând cu 1 ianuarie 2020 toate autovehiculele utilizate pentru transportul special (transportul angajaților) în Municipiul Brașov trebuie să aibă o motorizare minim Euro IV, conform prevederilor H.C.L. nr. 329/2019. Aceeași regulă se aplică și transporturilor grele (cele peste 3,5 tone) care circulă în zona istorică, Șchei și Drumul Poienii.

Totodată, la nivelul Municipalității se face o analiză pentru a identifica cea mai bună soluție de limitare a traficului greu cu motorizări mai vechi decât Euro IV, la nivelul întregului oraș.

,,După cum am anunțat încă de anul trecut, în momentul aprobării Planului privind calitatea aerului, document care a fost avizat și de Ministerul Mediului, în următorii ani vom implementa o serie de măsuri care au ca obiectiv reducerea poluării, inclusiv a celei produse de circulația autovehiculelor.

Noi deja am început să derulăm o serie de investiții și am luat  mai multe măsuri care au ca finalitate realizarea acestui obiectiv. Am încheiat mai multe contracte pentru achiziția de autobuze electrice și troleibuze, urmează și alte contracte de achiziție.

Așteptăm semnarea contractelor de finanțare pentru benzi dedicate pentru mijloacele de transport în comun, benzi dedicate pentru biciclete, construirea unui Park&Ride în Bartolomeu, achiziția de stații de încărcare pentru autoturisme electrice.

Având în vedere aceste investiții, nu este normal ca mijloacele de transport în comun cu regim special sau cele de transport greu să fie cu motorizare Euro II sau III și să polueze orașul în continuare.

De la 1 ianuarie, autobuzele care transportă angajați la companiile din zona metropolitană vor putea circula în Brașov doar dacă sunt cu motoare Euro IV, iar de la 1 iulie va trebui să găsim o variantă și pentru traficul greu care circulă în Brașov, astfel încât să ne asigurăm că în orașul nostru vom avea un aer mai curat”, a declarat primarul George Scripcaru.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
Exit mobile version