Singurul patinoar în aer liber, deschis la Brașov

Singurul patinoar în aer liber din municipiul Braşov, amenajat la Baza sportivă Olimpia, s-a deschis, luni, după ce a fost dotat cu o instalaţie nouă de nocturnă, printr-o investiţie a Consiliului Judeţean Braşov în valoare de 100.000 de lei.

„Pentru al doilea an consecutiv, atât pe timpul verii, cât şi al iernii, această bază este foarte bine pusă în valoare, avem cel mai mare patinoar în aer liber din Braşov. Ca şi îmbunătăţiri faţă de anul trecut, am investit în instalaţia de nocturnă, 100.000 de lei, pentru ca şi pe timpul serii să putem patina aici, la Olimpia. Vor exista facilităţi pentru grupurile de copii însoţite şi, de asemenea, mă bucură dacă va exista o preocupare şi din partea cluburilor de hockey, patinaj artistic sau viteză”, a declarat, pe gheaţa patinoarului, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

Cu acest prilej, Veştea a transmis persoanelor „care au anumite aşteptări” că în prezent CJ Braşov nu are alt teren şi o altă instalaţie pentru amenajarea unui al doilea astfel de patinoar.

Conform directorului Consilprest, firmă ce administrează patinoarul, Radu Jica, în urma investiţiei în nocturnă, una modernă, cu led-uri, se va reduce la jumătate consumul de energie electrică, dar şi costurile de întreţinere.

Patinoarul Olimpia are 1600 de metri pătraţi. Tarifele de acces s-au majorat anul acesta faţă de anul trecut, dublându-se pentru copii, de la 5 la 10 lei, iar pentru adulţi ajungând la 15 de la 10 lei în sezonul trecut. O serie durează 90 de minute, a menţionat Jica.

sursa: vacantelamunte.stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...