Compania Națională de Investiții a semnat contractul pentru construirea unei noi săli de sport la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”, a anunțat Primăria Făgăraș.
Cu o valoare estimată de 7,7 milioane de lei (cu TVA), contractul a fost câștigat prin licitație publică de către firma Indprodcom SRL, care a oferit un preț de 6,96 milioane de lei (cu TVA).
„Semnarea contractului pentru realizarea sălii de sport este extrem de importantă pentru municipiu, dar mai ales pentru copiii și profesorii de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”. Este un moment pe care îl așteptăm din toamna anului 2016, atunci când au început demersurile pentru această investiție. Nu am fi reușit implementarea proiectului fără colega noastră Mihaela Vlad, căreia îi mulţumesc pe această cale. Profit de ocazie pentru a le mulțumi și cadrelor didactice pentru că și-au folosit creativitatea astfel încât școlarii să facă mișcare în continuare, chiar dacă nu au mai dispus de un spațiu corespunzător. Cum am spus și în trecut, sportul este un factor important pentru educaţia şi sănătatea făgărășenilor”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul orașului Făgăraș, potrivit anunțului postat de primărie pe pagina de Facebook
Sala de sport va avea o suprafață construită de 1.045 mp, după un proiect tip, în cadrul subprogramului Săli de sport, realizat prin cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții. Sala de sport are un regim de înălțime P+1, partea de la parter fiind dedicată sportivilor și activităților desfășurate de ei, iar partea de la etaj este dedicată spectatorilor, a precizat Primăria Făgăraș.
Sala va dispune de o tribună cu 100 de locuri, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare pentru public. Aceasta este destinată uzului didactic, dar va putea fi folosită și în timpul vacanțelor sau week-end-urilor, inclusiv pentru diverse activități culturale și recreative.
Sala poate fi utilizată și pentru activități non-sportive – culturale sau recreative.
Vechea sală de sport de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” a fost demolată în 2017, pentru că exista riscul să se prăbușească.
Sursă text/ foto – Facebook – Primăria Făgăraș
