Primăria Brașov cumpără pentru ISU un sistem de intervenție pentru autovehicule electrice

Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția unui sistem de container Abroll, prevăzut cu instalații de stingere a incendiilor cu pulbere și azot.

Primăria Brașov a transmis spre publicare în Sistemul electronic pentru licitațiile cu valoare mare procedura de achiziție a unui echipament conceput pentru stingerea incendiilor produse atât la vehiculele electrice, cât și în alte domenii, precum industria petrochimică, energetică, chimică și de transporturi. Echipamentul constă dintr-un container de tip ABROLL, cu instalație de stingere a incendiilor cu praf și azot. Această achiziție este demarată în urma solicitării Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Țara Bârsei” Brașov, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 629/2022. Valoarea estimată a achiziției este de aproape 1,1 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

„Odată cu dezvoltarea transportului electric, fie că vorbim de autoturismele electrice sau de flota de autobuze a RATBV, trebuie să ne adaptăm și mijloacele de intervenție în cazul apariției unor incidente. În urma unei solicitări primite de la ISU Brașov, au fost alocate fondurile necesare achiziției unui echipament special adaptat intervenției la incendii apărute la autovehiculele electrice sau hibrid, dar și la sistemele de încărcare. Este vorba despre un sistem de stingere a incendiilor cu praf și azot, sistem care nu se află în prezent în dotarea ISU Brașov. În acest fel ne asigurăm că, indiferent de situațiile care apar, ISU are și capacitatea tehnică să intervină, astfel încât să reducă la minimum riscurile. Este o achiziție importantă pentru siguranța tuturor brașovenilor. Echipamentul de intervenție va fi predat către ISU după achiziție”, a precizat primarul Allen Coliban.

Instalația de stingere cu praf și azot va fi amplasată pe un container de tip ABROLL, confecționat din oțel zincat sau duraluminiu. Containerul va fi prevăzut cu mijloace de acces (platforme, trape, scări, etc.) pentru a permite accesul personalului în condiții de securitate în toate compartimentele și pe acoperișul lui, inclusiv la panoul de comandă al instalației de stingere, pentru varianta în care se lucrează cu containerul dispus pe autoșasiu.

Instalația va fi formată din recipiente pentru praf, butelii cu azot, instalație de purjare (curățare), circuite pentru vehicularea azotului, unitate de control și instalație de refulare.

Recipientul cu pulbere va cuprinde două instalații individuale, a câte 2.500 kg pulbere, care vor fi confecționate din oțel, având o presiune de proiectare de 14 bari și presiune de lucru de 13 bari. Instalațiile vor putea funcționa simultan sau individual. Fiecare instalație individuală va fi prevăzută cu gură de vizitare și umplere și robineți/ supape pentru decomprimare.

Buteliile cu azot vor avea un volum de minim 50 de litri, la o presiune de 200 bari și sunt prevăzute cu valve operate pneumatic. Se vor prevedea minim patru butelii cu azot pentru fiecare instalație individuală.

Sistemul poate opera la temperaturi cuprinse între -20˚C și +60˚C.

Instalație de purjare (curățire) a conductelor din circuitele de refulare a pulberii: operațiunea se va executa după încetarea lucrului. Purjarea se va face cu azot, de la butelia de comandă și/ sau cu aer comprimat de la o butelie de aer dedicată, respectând aceiași parametri, montată în container.

Detaliile licitației pentru achiziția echipamentului conceput pentru stingerea incendiilor produse la vehicule electrice:

– durata de livrare a echipamentului este de maxim 12 luni;

– valoarea maximă a achiziției: 1.092.436,97 lei + TVA;

– criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate – preț

– Propunerea financiară – Pondere în cadrul procesului de evaluare – 80%,

– Structura containerului (Containerul poate avea structura din oțel zincat sau din duraluminiu): 10%,

– Garanția extinsă acordată pentru dispozitivul de stingere a bateriilor electrice: 10%. Documentația a fost trimisă spre validare la SEAP, după care va fi publicată în sistemul electronic de achiziții.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version