Inovatori sociali din Ucraina, la studii în Brașov și Covasna

25 de studenți, profesori, angajați și voluntari în serviciile publice din Ucraina descoperă metode noi de a-și ajuta conaționalii loviți de război

O delegație de profesioniști și voluntari în domeniul social din Ucraina, împreună cu reprezentanți ai Federației ONG-urilor Sociale din Transilvania, efectuează o vizită de studiu în Brașov, în cadrul proiectului „Inovarea în serviciile sociale din Ucraina”, cu scopul de a crește capacitatea asistenților sociali din Ucraina de a le oferi servicii de îngrijire adaptate la nevoile beneficiarilor, în contextul de urgență cauzat de războiul din Ucraina.

„Astăzi am avut onoarea de a avea ca oaspeți un grup de profesioniști și de studenți în asistență socială din Ucraina. Aceștia au venit în Brașov în cadrul unui proiect pe care Federația Serviciilor Sociale Transilvănene îl desfășoară, pentru a vedea și a învăța felul în care se fac în România serviciile sociale. Ce e important de înțeles, mai mult decât situația complicată și de-a dreptul dezastruoasă în care se află Ucraina acum din pricina războiului, este că serviciile sociale din Ucraina diferă foarte mult de cele pe care le avem noi în România și în Uniunea Europeană.

Astfel, acești profesioniști se pregătesc ca atât acum, în timpul războiului, să poată interveni și să poată oferi cele mai bune servicii comunităților lor, dar și apoi, în etapa de reconstrucție a Ucrainei, să învețe felul în care facem noi serviciile sociale. Acest grup vizitează în această perioadă o serie de asociații și fundații care acordă servicii sociale: au fost și la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Brașov, vor merge, desigur, să viziteze și centrul de la CATTIA și sperăm ca acestea să fie bazele unei colaborări în care Brașovul să poată sprijini ceea ce înseamnă dezvoltarea serviciilor sociale din Ucraina“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, care a primit, la Primărie, delegația ucraineană.

Programul de formare este asigurat de Federația ONG-urilor Sociale din Transilvania prin „Dedication Lab“ – Laboratorul de Inovare Socială, primul laborator de inovare socială cu tematica îngrijirii la domiciliu din România, și cuprinde 6 module (aprox. 9 luni), desfășurate în format hibrid, atât în cadrul Social Work Hub din Kamianets-Podilskyi, cât și online. Programul se bazează pe învățare experiențială, prototipuri și testarea de noi soluții cu diferiți utilizatori și grupuri de experți. Participanții formează echipe de inovare, care lucrează la diferite idei legate de serviciile sociale de  îngrijire la domiciliu, sprijiniți și printr-un program de mentorat personalizat.

„Echipa Federației ONG-urilor din Transilvania a avut anul trecut un proiect, un laborator de inovare socială, și acel concept este adus astăzi în acest proiect pentru Ucraina. Este mare nevoie în Ucraina de idei, de inovare, pentru că modelul acesta de servicii sociale pe care noi îl avem în România și în Europa nu este încă dezvoltat în Ucraina.

Ei sunt la început de drum și acum încercăm să-i ajutăm să dezvolte idei, să vină cu inovare în serviciile sociale. Inovare înseamnă să identifice nevoile oamenilor în comunitate și să dezvolte răspunsuri adecvate, pe de o parte, cu resursele pe care ei le au, iar pe de altă parte să completeze resursele pe care ei le identifică la nivelul comunității. Inovare înseamnă să poți să corelezi într-un mod pe care nu l-ai mai avut înainte în comunitatea ta și să construiți servicii de suport pentru oameni“, a explicat Ana Rădulescu, președinte al Federației Internaționale a Asistenților Sociali pentru Europa.

Proiectul urmărește consolidarea capacității a 25 de furnizori de servicii din Ucraina (studenți, profesori, angajați sau voluntari în cadrul furnizorilor publici sau privați de îngrijire la domiciliu/furnizori de servicii sociale, persoane refugiate, reprezentanți ai administrației publice relevante, îngrijitori informali) de a trata în mod corespunzător persoanele strămutate și traumatizate.

Primul obiectiv al proiectului este de a elabora și pune în aplicare un program complex de formare cu utilizarea unor metode inovatoare pentru a îmbunătăți serviciile existente sau pentru a identifica sau dezvolta servicii noi, iar cel de-al doilea obiectiv este de a crea o „bancă de idei“ inovatoare de servicii de îngrijire din regiunea Dunării. Banca de idei va fi o resursă comună, sub forma unui site care va conține idei inovatoare de produse sau servicii de îngrijire dezvoltate în regiune.

Vizita la Brașov și în Covasna face parte din componenta practică a formării profesionale.

„Suntem foarte încântați și este o mare onoare pentru noi că găzduiți atât de mulți oameni, că sprijiniți ucrainenii și atât de mulți refugiați găsesc adăpost aici. Situația din Ucraina se înrăutățește din ce în ce mai mult în fiecare zi. Este o problemă cu adevărat complexă și ne confruntăm cu provocări în fiecare zi. Iar sfera socială este crucială astăzi, este foarte importantă pentru că avem atât de mulți oameni care s-au întors din război cu dizabilități. Avem persoane vârstnice dependente, semi-dependente.

Avem o mulțime de orfani, mulți copii care se află în situații dificile de viață. Le mulțumim tuturor ONG-urilor, tuturor persoanelor implicate, Anei Rădulescu, care ne-a ajutat să venim aici, care a finanțat totul, care ne-a susținut. În adăposturi, sub bombardament, sub atacuri, nu există timp pentru studiu. Și aici am avut această oportunitate. Pentru noi, a fost foarte important să înțelegem că nu suntem singuri.

Iar noi simțim sprijinul vostru și vă simțim contribuția și le suntem recunoscători tuturor românilor. Pentru partea practică, de inovare, a fost foarte important pentru noi să facem cunoștință cu modul de cooperare dintre autoritate și organizațiile neguvernamentale. Și suntem, de asemenea, foarte recunoscători că acum știm cum să solicităm finanțare, cum să aplicăm pentru o nouă strângere de fonduri, pentru granturi, și înțelegem cum putem lupta împreună“, a spus la rândul său Yana Melnychuk, președinta Organizației Naționale a Asistenților Sociali din Ucraina, șeful delegației ucrainene.

Proiectul „Inovarea în serviciile sociale din Ucraina” este implementat de Federația ONG-urilor Sociale din Transilvania împreună cu Diakonie Baden, Germania și este sprijinit de Fundația Baden-Württemberg.

Bugetul total al proiectului este de 60.725 euro din care suma de 45.543 euro reprezintă cofinanțarea asigurată de Fundația Baden-Württemberg din Germania.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...

Ai rulat cu all-season toată vara? Iată ce trebuie să faci!

Utilizarea anvelopelor all-season este din ce în ce mai des întâlnită având în vedere că nu mai avem parte de ierni în care zăpezile...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de deratizare a domeniului public și privat din Brașov pe suprafețele verzi din cartierele Astra, Florilor, Scriitorilor, Timiș...
stona

STONA.RO – Tipuri de piatră naturală și utilizările lor în designul...

Designul interior este o artă care îmbină estetica și funcționalitatea, iar materialele joacă un rol esențial în crearea unor spații armonioase. Piatra naturală este...