Copiii din Tractorul nou vor putea merge, din toamnă, la creșa din cartierul lor

Construcția de pe strada Camil Petrescu a ajuns la faza de finisaje. Termenul estimat pentru predarea creșei, inclusiv dotări, este 31 iulie.

Primarul Allen Coliban și viceprimarul Flavia Boghiu au verificat stadiul lucrărilor de construire a creșei din cartierul Coresi situată pe str. Camil Petrescu nr. 9B. Aceasta face parte din programul municipalității de asigurare a facilităților de învățământ pentru cei mici, mai ales în noile cartiere.

Creșa va avea trei niveluri, demisol, parter și etaj, și are ca destinație principală copiii din zona nouă a cartierului Tractorul. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna iulie. Este cea de a doua unitate de învățământ destinată celor mici din acest cartier, care este realizată pe un teren donat de un dezvoltator imobiliar. Prima unitate este grădinița de pe str. Ion Popasu, a cărei construcție a început în luna august 2022.

„Dragi brașoveni, ne aflăm în cartierul Tractorul, în zona nouă, un cartier care se află într-o continuă expansiune și care duce lipsă de infrastructură educațională. Aceasta este prima creșă pe care Brașovul o construiește în cartierul Tractorul în ultimii 50 de ani. Este o creșă ce va fi gata în luna august și se adaugă grădiniței de pe strada Ion Popasu, care va fi gata în câteva săptămâni. Ambele sunt investiții în infrastructura educațională, investiții noi, pe care le terminăm anul acesta. Pe lângă aceste două obiective, avem campusul de la fostul depou de pe strada Socec, campus pe care pentru care am obținut finanțări din fonduri nerambursabile și care, de asemenea, va intra în execuție spre finalul acestui an. Educația este un pilon important de dezvoltare al oricărei comunități. Luăm foarte în serios acest lucru la Brașov și, iată, după zeci de ani, construim infrastructură de la zero, infrastructură modernă, infrastructură adaptată normelor actuale. De această creșă vor beneficia peste 60 de copii”, a precizat primarul Allen Coliban.

În momentul de față, se lucrează la partea interioară –  finisaje, zugrăveli, montare gresie și faianță în bucătărie și băi, parchet în dormitoare și pardoseală PVC în sălile de joacă și holuri, uși. Conform constructorului, până la sfârșitul lunii iulie, atât lucrările de construire, cât și montarea dotărilor necesare funcționării creșei vor fi gata.

Potrivit proiectului, creșa din Coresi va avea trei niveluri (demisol, parter și etaj), clădirea fiind amplasată pe un teren cu suprafața de 3.167 de metri pătrați, teren donat municipalității de dezvoltatorul cartierului Coresi. Creșa va avea dotările necesare și va asigura servicii pentru 5 grupe de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

La etaj sunt dispuse spațiile folosite de personalul creșei, educatoare, coordonator personal de specialitate, psiholog/logoped. De asemenea, este prevăzută o sală de întruniri pentru seminarii de pregătire a cadrelor didactice, aceasta putând fi folosită și pentru întâlnirile cu părinții. Copiii nu au acces la etaj. Cabinetul psihologului este dotat cu un spațiu de terapie pentru copii.

sursa: brasovcity.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...