Primăria continuă programul de asfaltare a străzilor noi din Noua, Bartolomeu și Stupini

Primăria Brașov a lansat licitația pentru modernizarea a 9 străzi din cele 3 cartiere. Achiziția pe cele 3 loturi include, pe lângă partea de elaborare a documentațiilor necesare, lucrări de infrastructură, asfaltare carosabil, amenajare trotuare, iluminat public și amenajare treceri de pietoni.

Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru întocmirea documentațiilor tehnice și execuția lucrărilor de modernizare a 9 străzi din municipiul Brașov, achiziție împărțită pe 3 loturi – 2 străzi în cartierul Noua, 3 străzi în zona Bartolomeu Nord și alte 4 în cartierul Stupini. Valoarea totală a celor 3 contracte de proiectare și execuție este de 16,5 milioane de lei. Astăzi a fost transmis anunțul pentru publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – etapa premergătoare publicării în Sistemul electronic pentru licitațiile cu valoare mare, astfel că în următoarele zile anunțul va fi vizibil și în sistemul electronic.

„Continuăm programul de modernizare a străzilor din zonele de dezvoltare ale Brașovului, astfel încât și brașovenii de acolo să beneficieze de aceleași condiții ca orice cetățean al acestui oraș. În această primă etapă am inclus 9 străzi din cartierele Stupini, Bartolomeu și Noua. Constructorul are la dispoziție 10 luni să realizeze proiectarea și lucrările de modernizare, astfel încât, la final, să avem 9 străzi asfaltate, prevăzute cu trotuare, iluminat public și treceri de pietoni. În prima fază, proiectantul va trebui să analizeze fiecare stradă în parte, să vedem ce lucrări s-au realizat, dacă au fost respectate normativele privind construcția acelei străzi, dacă au dimensiunile prevăzute în documentele de urbanism, iar după aceea vom stabili care sunt lucrările necesare. Din păcate, în aceste zone ne confruntăm cu tot felul de situații care trenează de ani și ani de zile, de la străzi de pământ, la străzi pe care s-a turnat un strat de asfalt peste pământ sau care s-au asfaltat parțial, iar de trotuare nici nu poate fi vorba. Pe lângă necesitatea investițiilor pentru a crește, cu adevărat, confortul cetățenilor, asfaltarea acestor străzi va avea și un efect benefic asupra calității aerului din orașul nostru, prin scăderea cantităților de particule în aer, acel praf care afectează mai ales zonele nou construite”, a declarat primarul Allen Coliban.

Cum procedura de achiziție se desfășoară pe 3 loturi, cei interesați vor trebui să depună oferte pe fiecare lot în parte.

Informații despre investiții:

Lotul 1

Străzile care fac obiectul acestei achiziții sunt: str. Dr. Liviu Câmpeanu și str. Augustin Bunea, situate în cartierul Noua-Dârste. Cele două străzi sunt paralele cu Calea București. Legătura cu această arteră de circulație se face prin strada Aurel Marin (accesul în zona respectivă este situat după benzinăria Rompetrol, înainte de Țiriac Auto, pe direcția de mers spre București, n.n.)

  • strada Dr. Liviu Câmpeanu: lungimea străzii este de 385 m; lățimea părții carosabile este de 7 m; trotuare pe ambele părți cu lățimea de 2 m fiecare;
  • strada Augustin Bunea: lungimea străzii este de 387 m; lățimea părții carosabile este de 7 m; trotuare pe ambele părți cu lățimea de 2 m fiecare.       

Valoare estimată: 2.871.577,79 lei, fără TVA.

Lotul 2

Străzile care fac obiectul acestei achiziții sunt situate în cartierul Bartolomeu: str. Cascadei și str. Dihamului, zona dintre Calea Feldioarei și str. Dimitrie Anghel, str. Tismana, cu acces din str. Plugarilor.

  • strada Cascadei. Strada propusă pentru modernizare începe din Calea Feldioarei: lungimea străzii este de 369 m; lățimea părții carosabile este de 7 m și trotuare pe ambele părți, cu lățimea de 1 m fiecare.
  • strada Dihamului. Strada propusă pentru modernizare începe din Calea Feldioarei: lungimea străzii este de 970 m; lățimea părții carosabile este de 7 m, trotuare pe ambele părți cu lățimea de 1 m fiecare.
  • strada Tismana. Strada propusă pentru modernizare începe din str. Plugarilor: lungimea străzii este de 242,60 m; lățimea părții carosabile este de 7 m; trotuare pe ambele părți cu lățimea de 1 m fiecare.

Valoare estimată: 6.090.983,84 lei fără TVA.

Lotul 3

Străzile care fac obiectul acestei achiziții sunt situate în cartierul Stupini: str. Mălinului și str. Pomiculturii, cu acces din str. Merilor,  str. Parcul Verde, cu acces din str. Pășunii, și str. Popasului, cu acces din str. Plugarilor.

  • strada Mălinului. Strada propusă pentru modernizare începe din str. Merilor: lungimea străzii este de 358 m; lățimea părții carosabile este de 7 m; trotuare pe ambele părți cu lățimea de 1 m fiecare;
  • strada Pomiculturii. Strada propusă pentru modernizare începe din str. Merilor: lungimea străzii este de 535 m; lățimea părții carosabile este de 7 m; trotuare pe ambele părți cu lățimea de 1 m fiecare;
  • strada Parcul Verde. Strada propusă pentru modernizare începe din str. Pășunii: lungimea străzii este de 672 m; lățimea părții carosabile este variabila de la 6,00 m la 8,50 m; trotuare pe ambele părți cu lățimea de 2,50 m fiecare;
  • strada Popasului. Strada propusă pentru modernizare începe din str. Plugarilor. Lungimea străzii este de 462 m; lățimea părții carosabile este de 7 m; trotuare pe o parte cu lățimea de 1 m, iar pe cealaltă parte cu lățimea de 1,50 m.

Valoare estimată: 7.555.571,57  lei fără TVA.

În zonele unde nu există iluminat public va fi instalat un sistem de iluminat cu lămpi LED. Trecerile de pietoni vor fi iluminate suplimentar, pentru creșterea siguranței pietonilor.

Durata maximă de realizare a documentațiilor tehnice – Documentația tehnică pentru  construcțiilor (DTAC), Documentație tehnică pentru organizarea execuției lucrărilor (DTOE), proiectul tehnic de execuție (PTE) și Detaliile de execuție (DDE) – este de 3 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar executarea lucrărilor are o durată de 8 luni.

Valoarea estimată a achiziției tuturor celor 3 loturi este de 16.518.133,20  lei fără TVA.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 85 de puncte, iar experiența experților cheie 15 puncte.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 4 aprilie 2023, ora 15:00.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Stona.ro – Piatra Naturală și Impactul Său Asupra Valorii Proprietății

Piatra naturală a fost un simbol al durabilității și luxului de-a lungul istoriei. Folosită de civilizații antice în construcția de monumente și clădiri, aceasta...
dezinsectie

Acțiuni de dezinescție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare anunțate...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unor acțiuni de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor...

Acțiunile de dezinsecție pentru combatere a căpușelor din Brașov au fost...

Din cauza vremii nefavorabile Coral Impex a anunțat reprogramarea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor din Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și...

Coral impex începe acțiunile de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea acțiunilor de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor și căpușelor de pe domeniul public...
tratamente stropire coral

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că, la începutul lunii mai, pe domeniul public din Brașov vor fi efectuate tratamente fitosanitare...
algabeth

Cum s-ar putea schimba radical ”fața” unui oraș cu un element...

Spațiile urbane pot fi transformate radical prin folosirea unui element pe cât de durabil, pe atât de estetic: piatra naturală. Vezi la finalul articolului cum...
tratamente stropire coral

Coral Impex anunță acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare în...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă efectuarea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combatere...