Zece creșe, grădinițe, școli și licee din Brașov vor testa sistemul de predare finlandez

40 de cadre didactice și 10 directori participă, în această săptămână, la un training intensiv cu experți din Finlanda, de la Universitatea de Științe Aplicate Hame.

Acest program pilot este implementat de Primăria Municipiului Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea din Hame

În perioada 24 – 28 octombrie se derulează la Brașov un program de dezvoltare profesională adresat cadrelor didactice din Brașov, în cadrul căruia experți în educație din Finlanda vor pregăti 40 de cadre didactice și 10 directori de unități de învățământ de la creșe, grădinițe, școli și licee brașovene, în sistemul de predare finlandez, modelul de educație cu cele mai bune rezultate din lume.

În modelul finlandez, educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, pentru viitor, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent.

„Astăzi a început la Brașov cursul de pregătire în modelul de educație finlandez pentru cadrele didactice din 10 unități de învățământ din Brașov. Acest curs este ținut de o echipă de experți în educație de la Universitatea de Științe Aplicate din Hame, condusă de domnul profesor Ari Pokka*, unul dintre cei mai buni experți în domeniul educației din Finlanda. Când vorbim de învățământul din Finlanda, vorbim de cel mai bine cotat model de educație din toată lumea, de o abordare centrată pe elevi, pe nevoile și capacitatea de dezvoltare a acestora. Vorbim de un sistem fără teme și teste, un sistem în care 93% dintre absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat, iar peste 65% dintre liceeni ajung la facultate. Obiectivul nostru este de a le oferi copiilor și tinerilor din Brașov posibilitatea de a testa și un alt sistem de educație, în care memorarea să fie înlocuită cu experimentarea ca metodă de învățare. Mă bucur că testăm acest sistem la toate nivelele, de la creșă la liceu și colegiu. Sper ca, după perioada de testare din unitățile de învățământ, să putem extinde acest sistem la nivelul întregului oraș”, a precizat primarul Allen Coliban.

Programul pilot numit ,,Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori” este derulat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda.

Programul de dezvoltare profesională le este destinat educatorilor, profesorilor și directorilor care doresc să dezvolte practici educaționale inovative și transformarea unităților de învățământ în școli moderne. De asemenea, prin acest program pilot se va facilita accesul la instrumente, idei, metode și tehnici pentru dezvoltarea unei educații de înaltă calitate.

Pe parcursul activităților de formare, workshop și mentorat ce vor fi derulate până la finalul proiectului, participanții vor aprofunda teme precum:

  • Abordare centrată pe copil și pe elev;
  • Starea de bine la școală;
  • Digitalizarea și educația media în școală;
  • Dezvoltare profesională și instituțională.

Unitățile de învățământ beneficiare ale acestui proiect sunt: Creșa nr. 4 Brașov, Creșa nr. 5 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 2 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov, Grădinița cu program prelungit Junior nr. 26 Brașov, Școala Gimnaziala nr. 2 Diaconu Coresi Brașov, Școala Gimnazială nr. 5 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov, Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch Brașov, Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil Brașov.

Acest eveniment se desfășoară cu sprijinul Asociației Smart City Brasov și cu susținerea grupului educațional Winsedswiss Romania, a Școlii Româno-Finlandeze ERI, a Vissmann România și Lingemann România.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version