Brașov a fost singurul oraș din România prezent cu stand la cel mai mare târg dedicat dezvoltărilor imobiliare și de investiții din Europa

Brașovul a participat zilele trecute, pentru prima oară, la Expo Real – cel mai mare târg comercial pentru proprietăți și investiții din Europa, informează Agenția de presă Rador, potrivit g4media.ro.

De o prezentare specială, inclusă în oferta pentru investitori, a avut parte platforma CET, recent achiziționată de administrația locală.

“Mă bucur că Brașovul a fost pentru prima oară prezent la Expo Real, cel mai mare târg de investiții din Europa, o prezență remarcată de foarte mulți dintre cei care ne-au vizitat și care ne-au dat un feedback pozitiv. Într-o lume globală, în care se regândesc prioritățile – atât din punct de vedere investițional, cât și din punct de vedere strategic, într-o lume în care se vorbește foarte mult despre regândirea consumului, dar și a producției de energie, este foarte important noi, ca țară, să avem ce oferi, iar Brașovul a contribuit, prin prezența aceasta, inclusiv la crearea unei imagini pozitive a României în contextul acesta global”, a spus primarul Brașovului, Allen Coliban.

Deși, au mai participat și alte orașe din România, Brașovul a fost singurul care a avut propriul stand, relatează Rador.

“Brașovul a venit cu stand propriu, a venit cu un produs premium în oferta pentru investitori – mă refer aici la platforma CET, pentru care căutăm investitori strategici în zona tehnologiilor verzi, fie că vorbim de mobilitate verde sau de energie verde. Dar, pe lângă acest produs premium, ne-am prezentat drept o comunitate, o comunitate deschisă către business, o comunitate deschisă către investiții. Și am avut alături de noi reprezentanți ai comunității de business din Brașov, atât în zona dezvoltatorilor imobiliari, cât și în zona hotelierilor sau a firmelor din industrie care susțin dezvoltările”, a adăugat Allen Coliban.

Târgului Expo Real se desfășoară în Munchen, pe parcursul a trei zile, în luna octombrie, încă din 1998 și este cea mai importantă platformă de schimb de informații și networking a industriei imobiliare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version