Brașovenii își vor putea exersa aptitudinile artistice în grădinile muzicale

Primăria a semnat contractul pentru achiziția de instrumente muzicale de exterior, într-unul dintre proiectele finanțate prin programul de bugetare participativă.

Primăria Brașov a semnat contractul pentru furnizarea și montarea de instrumente muzicale de exterior în municipiul Brașov, cu asocierea dintre SC Carida Session SRL (lider) cu și SC Clarom Trans SRL (ofertant). Ansamblurile muzicale vor fi montate în trei parcuri din municipiul Brașov, instrumentele fiind concepute special pentru utilizare în aer liber, pentru a rezista în orice anotimp, indiferent de condițiile meteorologice, și pentru rezistență în condiții de uz intens. Valoarea contractului este de 243.590,00 lei fără TVA.

„Zilele trecute am semnat contractul pentru implementarea proiectului de bugetare participativă «Grădinile muzicale». Ideea acestui proiect, conform inițiatorului, pornește de la dorința de a avea o varietate cât mai mare de spații comune de recreere urbană, care să îi invite pe brașoveni să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Aceste ansambluri muzicale vor fi montate în trei parcuri brașovene – Titulescu, Aleea de sub Tâmpa și Tractorul. În alegerea acestora am ținut cont atât de accesibilitatea lor pentru un număr cât mai mare de brașoveni, cât și de distanțele față de zonele de locuit. Până la sfârșitul acestui an, orice brașovean pasionat de muzică, avansat sau începător, își va putea testa abilitățile, în special cele de percuționist, la xilofon, tobă, liră din clopote sau aerofon. Este un mod prin care încurajăm exprimarea creativă și socializarea cu familia, prietenii sau cu ceilalți locuitori ai orașului, în aer liber. Acesta este unul dintre proiectele de bugetare participativă votate de brașoveni pentru a fi demarate în 2022”, a precizat primarul Allen Coliban.

Instrumentele muzicale de exterior sunt construite de o firmă din Marea Britanie, din materiale durabile, ușor de întreținut, rezistente la factorii externi, concepute special pentru utilizarea lor în spațiul exterior. Acestea sunt rezistente la coroziune, potrivite pentru utilizare în orice anotimp sau condiții meteorologice, dedicate amplasării în spațiul urban și folosinței intensive, iar montarea se va face prin betonare în sol.

Suprafața unde se vor amplasa va fi de 36 mp (6×6 metri) și va fi amenajată cu bordură de beton sau ramă de lemn, în funcție de tipul amplasamentului. Pe întreg perimetrul se va monta suprafață de amortizare cauciucată cu o grosime de minim 30 mm.

Instrumentele muzicale, constituite în 3 ansambluri, se vor amplasa în Parcul Titulescu, Aleea de Sub Tâmpa și Parcul Tractorul.

Primul ansamblu cuprinde 6 instrumente muzicale: un set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells, o tobă mare tip Babel, o tobă tip Babel, un instrument  tip liră format din 8 clopote circulare gradate tip Bell Lyre, un instrument aerofon tip Handpipes și un xilofon orizontal tip Harmony. Tobele vor fi prevăzute cu câte un set de ciocănele ancorate cu cablu de instrument.

Cel de al doilea ansamblu cuprinde 4 instrumente: o tobă mare tip Babel, un instrument aerofon tip Handpipes, un set de 6 clopote tubulare tip Emperor Chimes și o tobă băncuță tip Cajon. Toba mare tip Babel va fi prevăzută cu câte un set de ciocănele ancorate cu cablu.

Cel de-al treilea ansamblu va cuprinde 5 instrumente: un set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells, un xilofon tip Sansa – Rimba Mysteria, un set de 5 tobe colorate tip Rainbow Sambas, un clopot tubular tip Cherub și un balafon (marimba) tip Akadinda.

Termenul de livrare și montaj, conform contractului, este de 90 de zile de la emiterea comenzii/ordinului de către beneficiar, ordin pe care primăria l-a dat deja. Furnizorul a făcut comanda la compania din Marea Britanie, astfel că până la jumătatea lunii decembrie sperăm ca cele trei ansambluri muzicale să fie montate și funcționale. „Amenajare de grădini muzicale în spații comune“este proiectul care a primit cel mai mare număr de voturi la categoria „Orașul relaxat“. În acest an, vor demara și proiectele ,,Pistă pentru alergat în parcul Tractorul” (cel mai votat proiectla categoria „Orașul comunității“, aflat acum în așteptarea răspunsului de la CNSC, în urma depunerii unei contestații); „Parcări sigure pentru biciclete“ (votat la categoria „Orașul mobil“, au fost identificate două dintre cele trei zone în care să fie amplasate aceste parcări – Făget și în cartierul Astra. În zilele următoare, se va stabili și cea de a treia zonă, Tractorul nou sau Avantgarden, după care va fi lansată procedura de achiziție); „Grădini urbane“ (cel mai votat proiect la categoria „Orașul verde“ zilele acestea va fi stabilită procedura prin care se va pune la dispoziția beneficiarilor materialul săditor și uneltele necesare), și „Toaletă publică în parcul Tractorul“ (aflat de asemenea aflat în faza de adjudecare).

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

tratamente stropire coral

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...
stona

Cel mai mare depozit de piatră naturală din România se află...

Compania Algabeth deține în comuna prahoveană Brazi cel mai mare depozit de piatră naturală din România. Acesta se întinde pe o suprafață de peste 300.000...

Acțiuni de tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Acțiuni de combatere a țânțarilor, căpușelor și tratamente fitosanitare în Brașov....

Coral Impex anunță demararea, în perioada următoare, a unor acțiuni de dezinsecție și tratamente fitosanitare în municipiul Brașov. „În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune...

Stona.ro – Piatra Naturală și Impactul Său Asupra Valorii Proprietății

Piatra naturală a fost un simbol al durabilității și luxului de-a lungul istoriei. Folosită de civilizații antice în construcția de monumente și clădiri, aceasta...
dezinsectie

Acțiuni de dezinescție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare anunțate...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unor acțiuni de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor, larvicidare și tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor...

Acțiunile de dezinsecție pentru combatere a căpușelor din Brașov au fost...

Din cauza vremii nefavorabile Coral Impex a anunțat reprogramarea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor din Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și...

Coral impex începe acțiunile de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor...

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea acțiunilor de dezinsecție în Brașov pentru combaterea țânțarilor și căpușelor de pe domeniul public...