Automatele ,,PETrică” vor oferi bilete RATBV în schimbul ambalajelor până la sfârșitul anului viitor

Până la intrarea în vigoare a Sistemului de Garanție-Returnare, brașovenii pot duce PET-urile, sticlele și dozele la cele 3 sisteme automate pentru colectarea ambalajelor reciclabile. În schimbul lor vor primi titluri de călătorie RATBV

Având în vedere că prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1.074/2021, prin care se introduce sistemul Garanție-Returnare, nu au intrat în vigoare la 1 octombrie, așa cum era anunțat, iar Ministerul Mediul are în dezbatere publică un proiect de prorogare a termenului pentru 30 noiembrie 2023, Municipalitatea va continua proiectul ,,PETrică”. Este vorba despre cele trei sisteme automate de tip RVM (Reverse Vending Machine – distribuitor automat reversibil) pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu – instalate în cartierele Valea Cetății, Astra și zona Gării, care le permit celor care reciclează să călătorească gratuit cu mijloacele de transport RATBV.

„După intrarea în vigoare a Hotărârii Consiliului Local nr. 792/2022 privind prelungirea campaniei «Bine faci, bine primești!» și semnarea actelor adiționale subsecvente, brașovenii vor putea primi, din nou, titluri de călătorie pentru transportul în comun. Conform estimărilor, termenul pentru reluarea preschimbării tichetelor eliberate de cele trei sisteme în bilete RATBV este săptămâna 10 – 16 octombrie”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Vă reamintim că primul sistem, PETrică I, a fost amplasat în Livada Poștei cu ocazia primei ediții a Forumului Orașelor Verzi, iar în luna martie a fost mutat în cartierul Valea Cetății. În cele 13 luni de funcționare, PETrică I a reușit să colecteze peste 1 milion de PET-uri, doze de aluminiu și sticle – 1.417.054 recipiente colectate în 391 de zile, cu o medie zilnică de 3.624 de ambalaje.

PETrică II, montat în cartierul Astra, a colectat, începând cu 7 ianuarie, 1.566.090 ambalaje reciclabile, fiind cel mai eficient dintre cele 3, cu o medie zilnică de 5.779 ambalaje.

Pe 18 februarie, pe B-dul Victoriei – zona pietonală din fața complexului comercial Rapid – a fost pus în funcțiune și cel de al treilea sistem automat de tip RVM. Și PETrică III și-a dovedit eficiența, cele 1.301.120 de recipiente colectate până în prezent, cu o medie zilnică de 5.707 ambalaje, clasându-l pe locul 2, într-un top al eficienței.

De la începerea programului au fost colectate 1.837.503 de PET-uri la cele trei automate, 1.482.908 de doze de aluminiu și 963.853 de sticle, adică un total de 4.284.264 recipiente.

Programul PETrică a fost lansat ca proiect pilot, pentru a atrage atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului și oferă posibilitatea obținerii, în schimbul a cincizeci de ambalaje reciclate, a două călătorii valabile pe liniile din municipiu ale RATBV, încărcate pe un card nominal eliberat de operatorul de transport. Fiecare sistem „PETrică“ este compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializat pentru unul dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare, unde este cazul, cu sau fără capac. Aparatele sunt furnizate de Envipco – o companie cu prezență globală, care oferă soluții de reciclare pentru ambalaje de băuturi. În cadrul parteneriatului, Brai-Cata se ocupă de managementul deșeurilor colectate de cele trei aparate.

Sistemele automate de colectare „PETrică“, instalate de municipalitate împreună cu cei doi parteneri Envipco și Brai-Cata, erau prevăzute să funcționeze până la 1 octombrie 2022, dată la care trebuia introdus și în țara noastră sistemul din alte țări europene, respectiv sistemul garanție-returnare (SGR), prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o recuperează la returnarea ambalajului.

Programul de funcționare a celor 3 sisteme de colectare a ambalajelor reciclabile este de luni până duminică, în intervalul 8.00-18.00.

sursa: brasovcity.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

ardezia

Cum ne alegem piatra naturală în băi și bucătării

Atunci când alegem materialele pentru băi și bucătării, ne dorim soluții care să fie atât durabile, cât și atractive din punct de vedere estetic....

S-a deschis hipermarket La Cocoș Brașov. Cum arată

Lanțul La Cocoș, fondat de antreprenorul prahovean Iulian Nica, a deschis astăzi, 24 ianuarie, al patrulea hipermarket. Acesta a fost amenajat la Brașov, în...
la cocos brasov

Hypermarket La Cocoș Brașov se deschide vineri, 24 ianuarie

La Cocoș, fondat de Iulian Nica, va deschide al patrulea hipermarket al rețelei, vineri, 24 ianuarie, în Complexul Brintex din Brașov. Investiția s-a ridicat...
la cocos brasov

Supermarket La Cocoș deschide un nou magazin la Brașov

„La Cocoș” deschide primul hypermarket din Brașov, în Complexul Brintex, pe data de 24 ianuarie 2025! Este al patrulea magazin din rețeaua fondată de...
algabeth

ALGABETH – Top 5 tipuri de piatră naturală pentru fațade durabile...

Fațada unei clădiri este cartea sa de vizită, fiind primul element pe care îl observă trecătorii și vizitatorii. Alegerea materialului potrivit pentru fațade joacă...

Ai rulat cu all-season toată vara? Iată ce trebuie să faci!

Utilizarea anvelopelor all-season este din ce în ce mai des întâlnită având în vedere că nu mai avem parte de ierni în care zăpezile...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de deratizare a domeniului public și privat din Brașov pe suprafețele verzi din cartierele Astra, Florilor, Scriitorilor, Timiș...
stona

STONA.RO – Tipuri de piatră naturală și utilizările lor în designul...

Designul interior este o artă care îmbină estetica și funcționalitatea, iar materialele joacă un rol esențial în crearea unor spații armonioase. Piatra naturală este...