RATBV S.A. crește frecvența trecerilor prin stații pentru 13 linii de transport public de călători de pe raza Municipiului Brașov, adaptând în acest fel oferta de mobilitate la cererea existentă din momentul începerii cursurilor unităților școlare, respectiv al evenimentului Festivalul Berii ce se desfășoară în Bartolomeu, după cum urmează:
– pe liniile 5 și 23B va crește numărul de autobuze din data de 1 septembrie a.c.;
– pe liniile 6, 8, 16, 17, 22, 32, 34, 36, 52, 53 și 54, suplimentări din 5 septembrie 2022.
De asemenea, din data de 5 septembrie, se va relua circulația pe linia metropolitană 520, Brașov – Prejmer, cu mențiunea că traseul parcurs de autobuze va fi prelungit pe raza municipiului Brașov până în giratoriul din zona Făget. Astfel, suplimentar față de vechiul traseu, va fi parcursă și distanța dintre terminalul Triaj – Sala Sporturilor – Gara CFR Brașov – Făget și retur. Autobuzele vor opri în toate stațiile cuprinse pe acest traseu.
Tot din data de 5 septembrie 2022 se va suplimenta și numărul de autobuze alocate traseelor metropolitane 130 și 131, care asigură legătura între Brașov și Râșnov.