Proiectul drumului forestier Gorița a fost suspendat

Amenajarea drumului forestier Gorița – care a generat discuții în spațiul public și în plenul deliberativ al municipiului reunit astăzi – a fost suspendată prin decizia primarului Brașovului.

Drumul va fi analizat și în cadrul proiectului „Monitorizarea stării ecosistemelor forestiere și valorificarea potențialului recreativ, cultural și istoric al pădurilor urbane și periurbane administrate de RPLP Kronstadt RA”, proiect realizat tot cu fonduri europene și în care regia locală a pădurilor a demarat seria consultărilor publice.

„Când discutăm despre un proiect, într-un domeniu, ne raportăm la specialiști. Niciodată nu m-am băgat peste lucrurile de specialitate. Observăm că toată lumea își dă cu părerea și a devenit specialist în orice. Am decis să suspend implementarea acestui proiect și o să solicit consultanță de specialitate, neutră, și apoi voi veni în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre.

Până atunci, am solicitat Regiei Kronstadt să organizeze dezbateri publice pe tema acestui proiect. Analizele trebuie făcute cu specialiști, nu cu partide politice. Toate minciunile care se lansează în spațiul public că primarul taie, primarul face și desface, sunt niște falsuri și mizerii și ar trebui să le fie rușine celor care le lansează, care ar fi putut să se implice altfel până acum, nu într-o perioadă electorală.

Pentru a nu da frâu liber imaginației altora anunț că proiectul e suspendat până se clarifică toate aspectele, nu se va tăia nici un copac.

Când vom avea toate detaliile de specialitate, precum și propunerile pertinente din cadrul dezbaterilor publice cu specialiști și cetățeni, voi propune un nou proiect de hotărâre în Consiliul Local”, a declarat primarul Brașovului în plenul ședinței de consiliu local de astăzi.

sursa: brasovcity.ro

sursa foto: facebook Corneliu Teposu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...