Spitalul Regional de la Brașov ar putea fi funcțional în 2028

Spitalul Regional de la Brașov ar putea fi funcțional în 2028 și ar fi primul proiect major pe care România îl poate realiza prin parteneriat public – privat

Miercuri, 6 iulie, primarul Allen Coliban și reprezentantul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Venera Vlad, au avut o nouă întâlnire cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pe tema Spitalului Regional Brașov. Pentru a se putea trece la etapa de licitație pentru stabilirea partenerului care să fie responsabil de proiectarea, execuția, operarea și întreținerea spitalului este necesar ca Guvernul să adopte o hotărâre prin care să fie aprobată construirea acestui spital. Spitalul Regional este un proiect inițiat de municipalitatea brașoveană, cu sprijinul BERD, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Brașov.

„Astăzi (miercuri, n.n.) am avut o întâlnire cu domnul Ministru Alexandru Rafila, împreună cu BERD, partenerul nostru în proiect, reprezentat de doamna Venera Vlad, pe tema Spitalului Regional Brașov. Am explicat detaliile parteneriatului, faptul că am finalizat faza studiului de fezabilitate și că mai depindem, în acest moment, doar de hotărârea de guvern care să aprobe proiectul și să ofere garanția pentru finanțare.

Este primul proiect dezvoltat în parteneriat public privat (PPP) de asemenea anvergură și prezintă următoarele avantaje: costă mai puțin decât celelalte spitale regionale; va fi gata mai repede; implicarea BERD reduce riscurile de management pentru o asemenea investiție, sectorul public din România neavând experiența și nici capacitatea administrativă necesare pentru gestionarea unui astfel de proiect (sau, mai simplu, în ultimii 30 de ani România nu a mai construit așa ceva, pe când BERD are zeci de spitale la activ); efortul financiar pentru Statul Român este împărțit în tranșe egale, pe 30 de ani.

Banii vor începe să fie plătiți abia după ce proiectul este FINALIZAT și funcțional! Parteneriatul cu Ministerul Sănătății și cu Consiliul Județean pentru dezvoltarea Spitalului Regional Brașov este semnat de anul trecut. Studiul de fezabilitate l-am finalizat anul acesta. Mai avem nevoie doar de Hotărârea de Guvern. Urmează, săptămâna viitoare, discuția tehnică între reprezentanții Primăriei Brașov, consultanții BERD și ministerele cu rol în elaborarea acestui act”, a declarat primarul Allen Coliban, la finalul discuției cu ministrul Sănătății.

În urmă cu câteva luni, primarul Allen Coliban a avut o întâlnire cu parlamentari de Brașov pentru a le cere să sprijine eforturile Municipalității pentru ca Guvernul să aprobe această investiție, ocazie cu care reprezentanții BERD au prezentat stadiul proiectului, soluția de finanțare și importanța parteneriatului public-privat în punerea în practică a celui mai mare proiect al Brașovului după ’89.

Conform studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local la sfârșitul anului trecut, viitorul spital va avea 31 de secții, 77 de specialități, 972 de paturi, din care 820 pentru spitalizare continuă, 96 de paturi de terapie intensivă, 56 sunt pentru spitalizarea de zi. Capacitatea spitalului va fi de 370.000 de pacienți pe an, atât spitalizați, cât și cei tratați în ambulatoriu, și va dispune de cele mai noi aparate și echipamente medicale din România.

Termenul estimat pentru realizarea lucrărilor este de 36 de luni, iar durata de operare este de minim 30 de ani.

Inaugurarea spitalului este prevăzută în 2028, construcția lui fiind evaluată la 440 de milioane de euro, iar valoarea echipamentelor, aparatelor și dotărilor medicale, la 50 de milioane de euro (sumele sunt fără TVA, n.n.).

Proiectul cuprinde următoarele obiective de construcție:

  • clădirea principală a spitalului (suprafață desfășurată de circa 141.000 m.p.);
  • parcare de mașini supraetajată (circa 41.500 mp, capacitate de 1.410 vehicule);
  • clădire servicii tehnice (11.000 m.p., 2 niveluri, panouri fotovoltaice pe acoperiș);
  • parc de agrement (circa 10.000 m.p., inclusiv bufet de aprox. 250 m.p.);
  • parc fotovoltaic (PV) (aprox. 7.500 m.p.; electricitatea generată de panourile fotovoltaice va fi de aprox. 1.850 MWh pe an).

Pentru ca acest spital să fie funcțional începând cu 2028 este necesar să fie aprobată Hotărârea de Guvern, iar în trimestrul IV lansată licitația. Procedura ar trebui finalizată la sfârșitul anului 2023, pentru ca până la sfârșitul anului 2024 să fie finalizată toată procedura pentru finanțare și demararea lucrărilor. În 2025 este prevăzută începerea lucrărilor de construire, care vor fi finalizate în 2028, dată la care Spitalul Regional Brașov ar trebui deschis.

Proiectul, așa cum a fost dezvoltat și conceput, este pe deplin în conformitate cu obiectivele Strategiei Naționale de Sănătate din România și îndeplinește obiectivele și parametrii Strategiei Regionale în Domeniul Sănătății.

Pentru Municipiul Brașov, acesta reprezintă, de asemenea, un element esențial al viziunii sale pentru dezvoltarea Programului “Orașul Medical”.

Proiectul este pe deplin conform cu cele mai recente evoluții ale strategiei europene de asistență medicală, inclusiv cu programul Sănătate 2020 și cu programul EU4Health și promovează obiectivele europene de dezvoltare durabilă.

sursa: brasovcity.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...