Sanie de vară printre copaci sau sanie de vară cu multe întoarceri pe traseu – cele două variante pentru proiectul din Poiana Brașov

Proiectantul a prezentat cele două soluții reprezentanților primăriei și ai consiliului local. Firma a realizat și săniile de vară de la Ghimeș și Toplița, dar a lucrat și în alte țări din Europa, Asia și America de Nord.

Joi, 16 iunie, reprezentantul firmei de proiectare SC Resort Planning SRL, cea care realizează proiectul saniei de vară din Poiana Brașov, a făcut, în fața reprezentanților primăriei și ai consiliului local, o primă prezentare a soluțiilor propuse în cadrul studiului de fezabilitate.

Proiectul construirii saniei de vară face parte din programul ,,Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri”, program prin care municipalitatea își propune să creeze puncte de interes în Poiana Brașov care să facă stațiunea atractivă și în afara sezonului de schi. Pe lângă sania de vară, un alt proiect important, aflat deja în derulare, este amenajarea de trasee de mountain-bike.

„Investițiile pe care le avem în lucru pentru Poiana Brașov nu se referă doar la sezonul de iarnă, ci și la a transforma Poiana Brașov într-o stațiune rezilientă, o stațiune de patru anotimpuri. Una dintre investițiile importante în acest sens se referă la sania de vară. Sania de vară a ajuns în faza studiului de fezabilitate, astăzi am avut o întâlnire cu proiectantul pentru a discuta cele două propuneri de traseu, și avansăm cu acest proiect înspre finalizarea studiului de fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pe care sper să o încheiem în lunile următoare. Poiana Brașov este perla stațiunilor montane din România și în curând vom avea un nou motiv de mândrie, inclusiv pentru sezonul de vară”, a declarat primarul Allen Coliban.

Cele două variante prezentate de proiectant prevăd același amplasament al saniei de vară, în partea stângă a pârtiei Bradul, cu punctul de acces la pistă în apropierea staţiei inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement. Diferența dintre cele două este traseul pe care ,,săniile” coboară. Astfel, pentru a crește spectaculozitatea traseelor, unul este prevăzut a se desfășura și printre copaci, iar cel de al doilea are mai multe zone de întoarcere, care oferă o mai biună panoramă, dar fără a trece prin pădure.

sursa: brasovcity.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version