Încă 20 de autobuze electrice vor circula pe străzile din Brașov

Marți, 29 octombrie, a fost semnat un act adițional pentru modificarea contractului de finanțare încheiat de Municipalitate cu Agenția Fondului de Mediu, în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane. Modificarea vizează achiziția  de autobuze electrice de mici dimensiuni în locul autobuzelor electrice-hibrid.

Solicitarea Municipalității pentru  modificarea contractului de finanțare a venit ca urmare a faptului că la licitația pentru achiziția celor 20 de autobuze hibrid-electrice nu s-a depus nici o ofertă, în schimb pentru cele 32 electrice, pentru care s-a încheiat deja contractul de achiziție la sfârșitul lunii iulie, au existat mai multe oferte.

Beneficiile variantei propuse de primărie sunt :

– o reducerea suplimentară a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin înlocuirea propulsiei hibrid electrice cu propulsie integral electrică;

– asigurarea sustenabilității proiectului prin achiziționarea de tehnologii de ultimă oră, cu grad ridicat de durabilitate

– eliminarea riscului unor întârzieri sau chiar a riscului de neîndeplinire a obiectivelor proiectului din cauza interesului scăzut din partea producătorilor de vehicule cu tehnologie hibrid electrică.

,,Ieri (29 octombrie n.n.) am semnat actul adițional la contractul pe care îl avem cu Agenția Fondului de Mediu pentru a putea achiziționa autobuze electrice, în loc de autobuze hibrid. Le mulțumesc celor de la AFM pentru că au acceptat solicitarea noastră de achiziție autobuze electrice, iar în noiembrie vom putea lansa licitația. Cele 20 de autobuze vor deservi centrul istoric. De aceea ele vor fi de dimensiuni mai mici, de 8-9 metri, astfel încât să fluidizăm traficul cât mai mult, date fiind căile de acces din zona veche a orașului. Sper să semnăm cât mai repede contractul de achiziție și pentru cele 20, astfel încât întreg pachetul finanțat de AFM, de 52 de autobuze, să intre în circulație. Cu siguranță, de primăvara viitoare, primele autobuze electrice, fabricate în Cehia, vor circula în Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.

Finanţare: Proiectul, care presupune achiziția a 52 de autobuze ecologice (32 de autobuze pe care le va livra SOR Libchavy s.r.o. + 20 de autobuze electricelectrice de mici dimensiuni, conform actului adițional semnat ieri) și a stațiilor de încărcare aferente, se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.

La sfârșitul lunii iulie, primarul George Scripcaru a semnat contractul pentru furnizarea a 32 de autobuze electrice cu lungimea de 12 m, a 9 stații de încărcare rapidă și a 32 de stații de încărcare lentă. Firma care va livra autobuzele și stațiile aferente este compania SOR Libchavy s.r.o., din Republica Cehă, care produce autobuze electrice, troleibuze și autobuze Diesel sub marcă proprie. 

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

stona

Construiești sau renovezi? Cum alegi piatra naturală potrivită pentru casa ta

Fie că vrei să construiești o casă de la zero sau renovezi spațiul în care locuiești, un lucru rămâne sigur: materialele alese vor face...

Tot ce trebuie să știi despre piatra scapițată

Piatra scapițată este una dintre cele mai apreciate soluții în amenajările moderne și rustice deopotrivă. Datorită texturii sale inconfundabile și rezistenței în timp, piatra...
depozit algabeth

Depozitul Algabeth: Cea mai mare selecție de piatră naturală din România

Depozitul Algabeth din comuna prahoveană Brazi reprezintă cea mai mare selecție de piatră naturală din România pusă la dispoziția profesioniștilor din construcții. Într-o piață competitivă,...
dezinsectie

Acțiuni de dezinsecție în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță demararea unor acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Astfel, în conformitate cu Programul Unitar de Acțiune si...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare în Brașov, pentru comentarea bolilor și dăunătorilor la arbori, plantații de trandafiri și buxus. În conformitate cu Programul...

Dezinsecție pentru combaterea căpușelor în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunța începerea acțiunilor de dezinsecție pentru combaterea căpușelor pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Astfel, în perioada 14-17.04.2025, va efectua actiunea...
deratizare coral brasov

Acțiuni de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Coral Impex anunță începerea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și Brașov. În conformitate cu Programul Unitar de Acțiune și cu prevederile legislative în vigoare...
coral fitosanitare

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Coral Impex anunță prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 14 martie vor fi efectuate în Brașov tratamente fitosanitare pentru combatere...