După implementarea cu succes a modelului german de învățământ dual, Brașovul vrea să îl aplice și pe cel elvețian

Primarul Allen Coliban a stabilit cu ambasadorul Elveției detaliile viitoarei colaborări. În paralel, Primăria Brașov continuă investițiile în infrastructura dedicată acestui tip de învățământ: căminul pentru elevi de la SPGK a ajuns la faza de finisaje

Una dintre prioritățile Municipalității în domeniul educației rămâne dezvoltarea învățământului profesional dual. După ce Școala Profesională Germană Kronstadt (SPGK) a devenit un model în România și după ce și alte unități de învățământ din Brașov au implementat acest model dual și în domenii ca HoReCa, transport public sau rețele utilitare, municipalitatea vrea să dezvolte în continuare învățământul profesional dual preluând și din experiența elvețiană.

Primarul Allen Coliban a avut o serie de discuții cu ambasadorul Elveției la București, E.S. Arthur Mattli. La ultima întâlnire, cele două părți au stabilit și modalitatea prin care partea elvețiană poate sprijini demersul Brașovului, mai ales că există o cerere continuă pe piața muncii pentru diferite categorii de specialiști. În perioada următoare, executivul va prezenta consiliului local o propunere de parteneriat pentru dezvoltarea colaborării cu partea elvețiană, inclusiv cu universități din această țară.

„Ne mândrim că avem o pregătire profesională foarte puternică în Elveția. Formarea profesională în Elveția înseamnă parteneriat, un parteneriat între autoritatea publică, școli, sectorul privat și elevi. Acesta este într-adevăr un parteneriat foarte, foarte puternic. Astfel o companie va spune de ce abilități are nevoie și școlile trebuie să vadă cum să se adapteze la asta. În același timp, pregătirea teoretică se îmbină cu cea practică. Câteva zile vor fi în școală, câteva zile vor fi, în aceeași săptămână, în fabrică sau în întreprindere. Așa că există, între teorie și practică, săptămânal, această interacțiune”, a declarat ES Arthur Mattli, ambasadorul Elveției la București.

ES Arthur Mattli (stg) s-a întâlnit cu primarul Allen Coliban (dr)

Totodată, ambasadorul a vorbit și despre importanța schimbării de atitudine a românilor față de pregătirea profesională. În acest moment oamenii sunt evaluați dacă termină sau nu o facultate, nu dacă sunt specialiști într-un domeniu sau altul, ceea ce nu este benefic pentru dezvoltarea societății, inclusiv la nivel economic.

„Ceea ce am mai realizat este că, din punct de vedere social, poate cei de aici, care nu merg la universitate, nu sunt priviți la fel de ceilalți, dar în Elveția oferim respect și mândrie acestor oameni care au aceste abilități și dăruire incredibile. Și avem o competiție minunată în Elveția, «Competiția Elvețiană de Aptitudini», care este foarte, foarte populară. Și aici vedem cel mai bun instalator sau cel mai bun producător de mobilă. Și ne mândrim cu adevărat să vedem această excelență. În Elveția, totul este despre calitate. Fie că este vorba de un medic, fie că este un instalator, este vorba despre calitate. Și când o faci bine, primești și respectul, indiferent de cine ești cu adevărat. Depinde cât de bine lucrezi, cât de dedicat ești. Și cred că asta e ceva cu care ne mândrim în Elveția. Sunt foarte optimist că oamenii de aici vor să vadă și calitatea. Aud prea multe plângeri despre lucruri care nu funcționează și oamenii se satură cu adevărat de asta. Și cred că vor fi foarte mândri că au pe cineva care va avea cu adevărat aceste abilități incredibile. Toată lumea este fericită să vadă calitatea muncii“, a mai mai precizat ES Arthur Mattli.

Pentru a pune în practică experiența elvețiană în învățământul profesional în sistem dual, primarul Allen Coliban va prezenta consiliului local, în luna iunie, o propunerea de parteneriat cu ambasada Elveției.

„Urmează să extindem acest învățământ și urmează, totodată, o colaborare cu ambasada Elveției și cu cadre universitare din Elveția pe dezvoltarea învățământului dual și vocațional în Brașov. În acest sens, în luna iunie voi supune votului consiliului local parteneriatul cu ambasada Elveției și cu universitatea din Lucerna, parteneriat care să fundamenteze și să dezvolte strategia de dezvoltare a învățământului dual în Brașov”, a explicat primarul Allen Coliban.

Citește articolul integral pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...