Brașov: 20 de copii vor consilia municipalitatea pentru a dezvolta un oraș prietenos cu cei mici

Primăria Brașov a lansat etapa de înscriere pentru copiii care doresc să facă parte din viitorul Consiliu Local al Copiilor, un organ consultativ al Municipalității, care are rolul de a consilia administrația publică în luarea deciziilor, astfel încât dezvoltarea orașului să fie în conformitate și cu așteptările celor mici.

„Brașovul va avea un Consiliu Local al Copiilor. În această perioadă invităm tinerii brașoveni, cu vârsta între 11 și 17 ani, să se înscrie în procesul de selecție pentru a face parte din acest consiliu. Această inițiativă este parte din proiectul «Brașov – oraș prieten al copiilor», pe care îl derulăm împreună cu UNICEF.

Acești 20 de tineri vor fi o voce în deciziile pe care le va lua municipalitatea, pentru a se asigura că Brașovul este cu adevărat un oraș prietenos cu copiii. Mai mult decât atât, este important ca generațiile tinere să fie implicate în viața orașului, să cunoască mecanismele decizionale și să poată să își exprime opinia în legătură cu hotărârile pe care municipalitatea le ia. Dragi copii, vă așteptăm să vă înscrieți și să deveniți cu adevărat relevanți în construirea viitorului orașului nostru”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Consiliul Local al Copiilor, parte a Inițiativei <<Localități Prietene ale Copiilor>>, va fi constituit din 20 de copii cu vârste între 11 și 17 ani (neîmpliniți). Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai mare a copiilor din Brașov, ne dorim ca grupul să cuprindă copii de vârste diferite, din cartiere/zone diferite sau cu o experiență variată în domeniul reprezentării, de etnii diverse, din grupuri vulnerabile (de ex., copii cu dizabilități, copii care trăiesc în sărăcie, copii instituționalizați, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate etc.), copii care își doresc să fie implicați, care sunt creativi și care sunt conectați cu grupuri mari de alți copii din comunitățile lor.

Copiii care doresc să facă parte din acest consiliu pot completa formularul online, pe portalul primăriei, www.brasovcity.ro, secțiunea primăria Brasov/grupuri de lucru, până la data de 22 mai 2022, inclusiv.

Vă reamintim că în luna iulie a anului trecut, primarul Allen Coliban și Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, au semnat „Memorandumul de înţelegere între Municipiul Brașov și Reprezentanța UNICEF în România privind participarea Municipiului Brașov la Iniţiativa Localități Prietene ale Copiilor“. Acest memorandumul este o componentă a parteneriatului în vederea implementării proiectului „Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, parteneriat aprobat prin Hotărârea  Consiliului Local nr. 324/2021.

O „Localitate Prietenă a Copiilor” este un municipiu, un oraş, o comunitate sau un sistem de guvernare locală care se angajează să respecte drepturile copilului, aşa cum sunt exprimate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. În practică, este un oraş sau o comunitate în care vocile, nevoile, priorităţile și drepturile copiilor sunt integrate în politicile, programele şi deciziile publice. Viziunea este ca fiecare copil şi tânăr să se bucure de copilărie şi să îşi atingă potenţialul maxim pe măsură ce cresc. Principiile care ghidează inițiativa sunt: interesul superior al copilului, demnitate, participare şi apartenenţă, viaţă şi supravieţuire, nediscriminare şi echitate, transparenţă şi responsabilitate, interdependenţă şi indivizibilitate.

sursa: brasovcity.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version