Selecție pentru Târgul Producătorilor Locali din Piața Sfatului. Sunt disponibile 20 de standuri, iar înscrierea se face on-line, până pe 25 aprilie inclusiv

Primăria Brașov, în parteneriat cu comunitatea “ROMO: De la Producător Direct la Consumator”, a lansat selecția participanților la Târgul Producătorilor Locali, care va avea loc perioada 29 aprilie – 1 mai, în Piața Sfatului, odată cu evenimentele Junilor Brașovului.

Începând de miercuri și până pe 25 aprilie inclusiv, doritorii se pot înscrie prin completarea formularului on-line de preselecție disponibil la adresa: https://tinyurl.com/targdejuni. Sunt disponibile 20 de pavilioane, în Piața Sfatului, de tip Kronstadt (3x3mp).

Potrivit regulamentului, au dreptul să participe la preselecție producători locali sau artizanii de produse alimentare care își desfășoare activitatea în deplină legalitate, atât din punct de vedere fiscal, cât și sanitar-veterinar. Procesul de selecție va avea în prim plan satisfacția consumatorilor brașoveni prin oferirea unei game variate de produse locale de cea mai bună calitate, din segmentul alimentar, iar selecția participanților se va face după următoarele criterii: calitatea produselor; notorietatea brandului; transparența procesului de producție; proximitatea locației de producție/procesare față de Brașov; certificări/atestări și/sau premii/distincții obținute; contribuția la o diversitate cât mai mare de produse de calitate în cadrul evenimentului, fără ca un segment să fie reprezentat disproporționat față de cererea estimată a publicului.

Revânzarea de produse de la producători terți este permisă atât timp cât aceasta aduce beneficii atât consumatorilor, prin diversitatea ofertei,  cât și producătorilor terți (care altfel nu ar putea participa).

Vor avea prioritate în procesul de selecție producătorii care își comercializează propriile produse și care își procesează propria materie primă (integrare verticală), au un istoric de participare anterioară la târguri de profil, comercializează produsele cu specific tradițional / local și pot încasa cu cardul (POS).

Înscrierea se va face prin completarea formularului online de preselecție disponibil la următorul link: https://tinyurl.com/targdejuni

Operatorii selectați vor avea posibilitatea să-și promoveze produsele pe grupul de Facebook ROMO Brașov (>18.000 de membri) unde vor putea oferi consumatorilor posibilitatea de a comanda în avans produsele disponibile la târg.

Mai multe detalii despre înscriere sau condițiile de desfășurare a târgului sunt disponibile în Regulament.

Informații suplimentare legate de procesul de selecție și/sau organizare a evenimentului se pot obține prin email, către admin@romo.ro, sau telefonic, la numărul +40724552200.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...
Exit mobile version