Au început lucrările la primele trasee de mountainbike din Masivul Postăvarul

Primăria Brașov a anunțat demararea lucrărilor la primele trei trasee de mountainbike din Masivul Postăvarul.

Lucrările sunt derulate în cadrul unui parteneriat între Asociația Club Sportiv NH Bike și Primăria Brașov, care a anunțat că a emis autorizația de construire pentru primele trei trasee.

Primele trei trasee vor fi amenajate în apropierea pârtiilor de schi și a instalațiilor de transport pe cablu, iar alte trei trasee care vor fi realizate de municipalitate vor fi lucrări mai complexe, din cauza traseului mai greu. 

,,La începutul acestei săptămâni am început lucrările de amenajare ale celor 3 trasee de biciclete pe care asociația noastră (NH Bike) le realizează împreună cu Primăria. Am făcut pichetarea traseului, iar în zilele acestea vom începe lucrările de amenajare. Am ales niște trasee care să ne permită o avizare cât mai rapidă și care vor completa celălalt proiect al Municipalității. Două dintre trasee vor fi de nivel mediu, iar una va fi pentru practicanții cu experiență a acestui sport. Traseele care merg de-a lungul pârtiei vor fi amenajate la liziera păduri, în spatele instalațiilor de zăpadă artificială,” a declarat Bogdan Micu, reprezentantul NH Bike.

,,Mă bucur că am ajuns în faza de a transforma intențiile în proiecte concrete, pe care am început deja să le implementăm. Vorbim de cele 3 trasee care vor fi realizate în cadrul parteneriatului cu NH Bike, la care au început deja lucrările, și de cele incluse pe lista de investiții, la care am primit deja studiul de fezabilitate, iar în următoarea ședință voi propune Consiliului local aprobarea indicatorilor tehnico-economici, pentru ca să putem demara lucrările și la acestea. Astfel, iubitorii acestui sport vor avea la dispoziție 6 trasee de mountainbike, cu diferite nivele de dificultate, ce însumează aproximativ 20 de kilometri lungime. În acest fel, dacă iarna Poiana este cea mai bună stațiune de schi din România, vara, sperăm, să devină cea mai bună destinație pentru cei care iubesc coborârile cu bicicleta, în natură. După ce am introdus transportul bicicletelor cu autobuzele RAT în Poiana Brașov, de anul viitor trebuie să ne gândim la transportul acestora până în Postăvarul, astfel că trebuie să prevedem soluții pentru ca sistemele de transport pe cablu, pe parcursul verii, să fie prevăzute cu suporturi pentru biciclete ”, a spus George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.

Sursă TEX/FOTO – site – www.brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...