Circulația a fost reluată pe pasajul Fartec din Brașov – FOTO

Pasajul Fartec a fost redeschis circulației rutiere, după ce în ultimele patru zile au fost realizate probele statice. Anunțul a fost făcut, luni, de Primăria Brașov, care a precizat că la acest pasaj garanția este de 50 de ani.

. „Joi, vineri, sâmbătă și duminică au fost realizate încercările pe fiecare dintre cele patru grinzi a câte patru deschideri, iar valorile sunt chiar mai bune decât cele admisibile, permițând reluarea deplină a circulației în condiții de siguranță și de calitate“, a declarat Ștefan Galu, directorul companiei care a realizat lucrările.

„Dacă la sfârșitul anului 2020, stadiul de realizare al lucrării era de 65%, astăzi s-a ajuns la peste 95%. Cea mai evidentă evoluție este la suprastructură, unde de la 45% realizat la 31 decembrie 2020, lucrarea este în acest moment finalizată.

Începând de astăzi vor fi continuate lucrările de finisaj și vopsitorii la intradosul pasajului, finalizarea sferturilor de con la cele două culei și readucerea terenului la starea inițială, cu termen de finalizare 30.09.2021”, a precizat Primăria Brașov.

Lucrările de reparații capitale (RK) la Pasajul Fartec au început la 1 septembrie 2015, contractul fiind semnat cu asocierea dintre SC Sopmet SA și SC Consal SRL.

„Pe parcursul lucrărilor s-au constatat o serie de deficiențe cu privire la structura de rezistență. Având in vedere amploarea noilor lucrări, care nu erau acoperite de contract și nu puteau fi decontate, la sfârșitul lui 2017 contractul a fost reziliat. În 2018 a fost făcută o nouă expertiză, după care, la sfârșitul lunii septembrie 2018, s-a semnat un nou contract, cu SC Recon în asociere cu SC Prinfo. La sfârșitul anului 2020 investiția ajunsese la 65% (din care 90% la infrastructură și 40% la suprastructură)”, a mai precizat Primăria Brașov.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de aproximativ 17 milioane de lei, inclusiv TVA, din care suma de 10 milioane de lei a fost asigurată, anul acesta, de la bugetul de stat. 

Garanția de bună execuție este de cinci ani, dar potrivit constructorului podul va rezista în jur de 50 de ani.

Sursă FOTO – Facebook – Primăria Brașov

pasaj-Brasov-4_6a055.jpg

pasaj-brasov_f293c.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...