Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru completarea Studiului de Fezabilitate și Proiectului Tehnic pentru autostrada Brașov – Făgăraș. Valoarea contractului este de peste 18,1 milioane de lei, fără TVA.
CNAIR a anunțat că au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect Completare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru Autostrada Brașov – Făgăraș.
„Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea SEARCH CORPORATION SRL (Lider de Asociere) – PROTELCO SA – LIKE CONSULTING SRL – MEGAMUHENDISLIK MUSAVIRLIK A.S. (MEGA ENGIEERING CONSUTING) cu preţul de 18.174.952,71 Lei fără TVA”, a precizat CNAIR.
Durata contractului va fi de 22 luni pentru Studiul de Fezabilitate și 3 luni pentru Proiectul Tehnic.
„Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și, respectiv, după soluționarea tuturor contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, a mai anunțat CNAIR.
Foto cu caracter ilustrativ – sursă – site- CNAIR
