Primăria deschide la sfârșitul săptămânii primul centru de vaccinare

Primăria Brașov deschide primul centru de vaccinare la sfârșitul acestei săptămâni. El va funcționa la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Inovare (CATTIA), de pe strada Institutului (Bartolomeu), și va avea 5 cabinete în care se vor putea vaccina categoriile de persoane prevăzute în etapa a doua. Săptămâna viitoare se vor deschide și celelalte trei centre, astfel încât se va ajunge 16 puncte de vaccinare în municipiul Brașov.

La CATTIA începe astăzi montarea pereților despărțitori, pentru crearea celor 5 cabinete, după care acestea vor fi dotate cu echipamentele necesare desfășurării activității de vaccinare. Deja, paturile de consultație și frigiderele pentru depozitarea vaccinurilor au fost aduse la acest centru.

„Ne aflăm în plină organizare a centrelor de vaccinare. Suntem deocamdată la CATTIA, un centru de vaccinare cu cinci puncte care va începe activitatea vineri, 15 ianuarie. În momentul de față au ajuns și panourile care vor delimita cabinele de vaccinare, iar acestea vor putea prelua fiecare, pe un flux distinct, pacienții care vor intra la vaccinare.

Au fost aduse și frigiderele unde se vor ține dozele de vaccin, au fost aduse și canapelele de consultații, în acest moment se organizează și spațiul care va funcționa ca registratură și se rezolvă și aspectele tehnice privind rețeaua și calculatoarele. În aceste momente se stabilește dacă sarcina privind personalul care va lucra în centre este a primăriilor sau acest personal va fi asigurat de la nivel central, cel puțin plata lor.

Căutăm să integrăm în operațiunea de vaccinare personalul de la cabinetele medicale școlare, urmând ca apoi, în funcție de decizia care se ia la nivelul guvernului, să vedem de unde vom lua restul de resurse umane”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, care coordonează campania de vaccinare la nivelul municipiului Brașov.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version