În cadrul ședinței de Consiliu Local convocată de primarul Allen Coliban care a avut loc vineri, Consiliul Local a ales cei doi consilieri locali care vor îndeplini funcția de viceprimar. Propunerea primarului pentru cei doi viceprimari, adoptată de majoritatea consilierilor locali, a fost Flavia Boghiu-Samoilă, de la Alianța USR-Plus, și Sebastian Rusu, de la PNL.
„Mulțumesc domnului primar Allen Coliban pentru propunere și colegilor consilieri pentru votul pe care mi l-au acordat astăzi.
Votul pe care l-am primit de la dumneavoastră astăzi vine ca o completare a celui pe care ni l-a dat deja electoratul pe 27 septembrie și care în momentul de față ne responsabilizează să facem pentru Brașov tot ceea ce am promis că vom face, tot ceea ce stă în cunoștința și priceperea noastră, astfel încât locuitorii orașului Brașov să aibă o viață mai bună în urma mandatelor noastre.
Intrăm într-un moment greu în primărie, din cauza crizei epidemiologice cu care ne confruntăm. Asta înseamnă că va trebui să fim cu atât mai responsabili, cu atât mai echilibrați, și suntem cu atât mai mult datori să facem tot ceea ce putem pentru a ajuta Brașovul să depășească această perioadă grea. Am încredere că în următorii patru ani vom lăsa deoparte orgoliile politice și vom face tot ceea ce ne stă în putere să venim cu cele mai bune soluții pentru brașovenii care ne-au ales.
Vă mulțumesc și sper ca începutul mandatului, care, așa cum spuneam, este foarte greu, să ne călească într-un timp foarte scurt pentru misiunea pe care ne-am asumat-o. Mulțumesc foarte mult!“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Citește continuarea pe brasovcity.ro
