Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, confirmat cu COVID-19

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, lider al liberalilor braşoveni, a fost confirmat cu COVID-19, informează Agerpres.

„M-am angajat să fiu întotdeauna sincer cu dumneavoastră şi să dau dovadă de maximă transparenţă, nu doar la bine, ci şi în momentele mai puţin plăcute. Vreau, de aceea, să vă anunţ că am fost declarat pozitiv la testul pentru COVID-19. Vă mărturisesc că am fost surprins, deoarece am respectat toate măsurile de protecţie. Imediat după ce am aflat rezultatul testului m-am izolat, iar în următoarea perioadă voi urma schema de tratament indicată de medicii specialişti. Mă simt bine, nu prezint simptome şi am încredere că voi depăşi această încercare. Iar când medicii mă vor declara vindecat voi reveni la treabă”, a anunţat joi Adrian Veştea într-o postare pe Facebook.

Pentru perioada în care nu îşi poate îndeplini atribuţiile, Adrian Veştea a precizat că îl desemnează pe vicepreşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică, (PNL) pentru a prelua atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean, urmând să se consulte „permanent, telefonic şi prin intermediul platformelor online”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...