La Brașov au început pregătirile pentru deszăpezire

Având în vedere experiența din anii trecuți, când din cauza cererii foarte mari au apărut întârzieri în asigurarea materialului antiderapant, Primăria Brașov a luat decizia să facă această aprovizionare din timp, astfel încât în momentul în care începe ninsoarea, activitatea de deszăpezire să poată fi derulată în condiții optime.

Astfel, Municipalitatea a achiziționat 2.000 de tone de material antiderapant, pe care operatorul de deszăpezire l-a depozitat în cele două centre din municipiul Brașov.

Conform contractului intrat în vigoare în 15 decembrie 2019, operatorul de deszăpezire, Comprest SA, are obligația ca începând din data de 15 noiembrie să aibă utilajele pregătite pentru intervenție. În cazul în care este necesară intervenția înainte de această dată, operatorul va interveni, la comanda primăriei, utilajele fiind deja pregătite.

,,Pentru deszăpezirea din sezonul 2020-2021 avem pregătite 86 de autospeciale și utilaje, situate în locațiile de pe strada Carierei și Zizinului, unde avem și depozitele de sare. Dintre cele 86 de autovehicule, 31 sunt autobasculante de mare capacitate cu tracțiune 8×6, 6×6 și 4×4, 15 sunt unimog-uri dotate cu răspânditor de material antiderapant și lamă. Mai avem 26 de tractoare de mică și mare capacitate, de asemeni dotate cu împrăștietoare și cu lamă, și diverse alte utilaje multifuncționale, pentru încărcat sarea, pentru acces în locații înguste etc. În depozite avem aproximativ 2.000 t de sare.

Trebuie să fac precizarea că nu este sare simplă, este sare cu inhibitori de coroziune, pentru a proteja mediul și mașinile participante la trafic. Din 15 noiembrie se va intra în comandamentul de deszăpezire, astfel încât să putem acționa imediat ce timpul va cere acest lucru. Subliniez că atunci când se efectuează deszăpezirea, în prima fază se intervine pe principalele străzi și artere, unde se află scoli, grădinițe, stații de autobuz, instituții de stat etc, astfel încât să nu se paralizeze circulația, în următoarea etapă se intră pe străzile secundare, iar în ultima etapă se intră pe străduțele din cartiere“, a declarat Mihai Ion, director producție Comprest SA.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...