Terenul Sălii Polivalente din Brașov, cedat Companiei Naționale de Investiții 

Consiliul Local a aprobat astăzi, în ședință „de îndată“, două proiecte de hotărâre necesare preluării „Complex multifuncţional – Sala polivalentă, municipiul Braşov, judeţul Braşov” de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii CNI SA.

Primul dintre proiecte vizează predarea terenului viitorului obiectiv de investiții, iar cel de al doilea, aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi construcției Sălii Polivalente.

„Am parcurs astăzi această procedură, prin două hotărâri de consiliu local pe care le-am aprobat împreună cu consilierii locali, într-o ședință de îndată.  În baza celor două hotărâri care definesc acest obiectiv de investiții major pentru municipiul Brașov, urmează cele două comitete tehnico-economice la nivelul ministerului Dezvoltării și CNI, apoi hotărârea de guvern referitoare la finanțarea, din bugetul ministerului, a sălii polivalente, care va reveni municipiului după finalizarea lucrărilor.

Este un efort bugetar major care, dacă va fi asumat de guvern, va ajuta foarte mult municipiul Brașov din punct de vedere financiar, pentru că altfel va trebui să facem noi acest efort din bugetul propriu și nu ar fi fost deloc atât de simplu. Am purtat discuții cu Ministerul Dezvoltării, cu miniștrii, cu primul-ministru și toți acești pași i-am corelat cu o decizie guvernamentală.

Să sperăm că vom depăși și această procedură și dacă avem un pic de noroc, până la sfârșitul anului se va demara și licitația pentru a stabili executantul acestui obiectiv“, a declarat primarul George Scripcaru.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov. Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență. Cu ajutorul...

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov. Atenționarea ANM de cod...
Exit mobile version