Simona Halep, lecție de modestie: ”Nu mi-am luat case și mașini scumpe. Am investit în mine”

Simona Halep a acordat un interviu publicației republica.ro în care vorbește despre cum i s-a schimbat viața după ce a devenit jucătoare de Top 10.

„Tenisul e un sport foarte scump, trebuie să investeşti într-un copil şi să rişti. E o investiţie pe care nu ţi-o garantează nimeni că iese. Tata nu cred că şi-a imaginat vreodată că eu nu o să ajung în top. Şi nu o spun acum că am reuşit.

Nu cred că s-a gândit vreodată la asta, chiar dacă au fost şi momente grele, când poate că s-a gândit că nu mai face faţă, dar în momentul ăla am început eu să câştig primii bănuţi și am început să investesc.

Nu mi-am luat nici maşină scumpă, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic, ca să am bani să investesc în mine. Tot timpul am spus că o să investesc în mine. Asta înseamnă un antrenor bun, chiar dacă e străin și costă mai mult.

Tot timpul ai instinctul să îţi cumperi ceva din banii pe care îi câştigi, o mașină frumoasă, că zici am muncit și vreau asta.

Dar trebuie să îţi opreşti instinctul ăsta şi să spui că trebuie să te duci într-un cantonament mai scump, dar știu că mă ajută pe o perioadă mai lungă”, a povestit Halep.

Citește interviul complet pe republica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...